În ultima vreme, mulţi dintre dumneavoastră îl urmăresc duminică de duminică pe TVR2 prezentând, în cadrul seriei Filmul de Artă, pelicule de nota 10, notă cu care s-a obişnuit încă din anii studenţiei, asta pentru că Laurenţiu Damian a fost şi rămâne un regizor şi un scenarist de nota 10.
Poate că nu sunt mulţi acei care se pot mândri cu faptul de a fi absolvit Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” (secţia secenaristică şi regie) cu nota 10, măcar şi pentru faptul că ar fi trebuit să sacrifice un timp esenţial din „viaţa de student”, ar fi trebuit să se concentreze, să se pregătească şi să înveţe constant, dincolo de talentul (incontestabil) care i-ar fi îndreptăţit să se înscrie la examenul de admitere la facultate.
Oricum, pesemne că de nota 10 ar fi fost şi dacă nu ar fi absolvit UNATC cu respectiva notă, deoarece s-a dovedit că, de-a lungul vremii, toată elaborata şi diversificata sa activitate ca scenarist şi regizor a meritat şi merită cu prisosinţă această notă.
S-a născut la 25 ianuarie 1956, în Giurgiu, şi, iniţial, a vrut să devină actor. Numai că, la rându-i, destinul avea să-i „regizeze” un alt drum, o altă pistă câştigătoare, fiind, azi, regizor şi scenarist, profesor universitar doctor în cadrul universităţii care l-a format şi preşedintele Uniunii Cineaştilor din România.
Pentru specializare, a făcut cursuri în filme documentare şi de televiziune, atât în ţară, cât şi în străinătate, devenind, în 2013, Doctor Magna cum Laudae în cinematografie şi media.
Este profesor universitar doctor al UNATC şi membru din 1990 al Senatului UNATC. Activ în diferite „comitete şi comiţii”, a fost vice-rector al UNATC, în perioada 1999-2007, în anul 2005 a ocupat funcţia de Secretar General al Uniunii Cineaştilor Români, fiind, de asemenea, şi membru de onoare al Cinematecii Italiene din Milano, cât şi membru al UPFAR şi UARF.
Niciuna din aceste funcţii nu a fost şi nu este întâmplătoare sau graţie unui elaborat joc de culise, ci i-au fost atribuite pe merit. Ba mai mult, este autorul a peste 600 de articole apărute în reviste de specialitate pe teme de istorie şi estetică cinematografică.
A publicat cărţile „Elisabeta Bostan – unde eşti copilărie?” şi „Despre documentare... şi chiar mai mult” şi-a regizat peste 100 de fime documentare, filme de ficţiune şi de scurt metraj, filme experimentale, pentru care a primit numeroase premii.
Cândva, într-un interviu, spunea: „Am vrut iniţial să mă fac actor. Cred că era benefic pentru histrionismul meu nativ. Apoi, mi-am dorit să fiu regizor de teatru. Şi astăzi admir lumea teatrală pentru că are eleganţă şi, mai ales, pentru că actul scenic este mult mai sincer decât cel cinematografic.
Momentul decisiv, când m-am îndreptat spre cinema, a fost acela când am văzut „Pădurea de mesteceni” a lui Andrzej Wajda. Am văzut filmul de cinci ori. Era acolo şi Cehov şi Ibsen şi Strindberg. Atunci am hotărât să fac film”.
Mâine, reputatul regizor şi scenarist împlineşte în viaţă, nu în film, 66 de ani. Să.i urăm toate cele bune, multă sănătate, bucurii, ani frumoşi şi o rodnică activitate profesională în beneficiul studenţilor săi şi a miilor de amatori de film. La mulţi ani, Laurenţiu Damian!