Excepţional actor încă de la debutul său pe scenă sau în cinematografie, complet şi complex, cu o largă deschidere de la dramă la comedie, cunoscut, îndrăgit şi apreciat de absolut toţi românii, Horaţiu Mălăele este divers şi adânc implicat în cultură, fiind, pe lângă meseria de actor, regizor, caricaturist şi scriitor. Acum două sute şi ceva de ani, Goethe spunea: „La ce bun atâta risipă de sori şi stele pe firmament, dacă un om este nefericit?”.
Ei bine, de peste patru decenii, menirea lui Horaţiu asta a fost şi este: să facă oamenii fericiţi prin puterile lui şi prin tot ceea ce întreprinde. Şi se poate crede c-a reuşit...
S-a născut la 1 august 1952, în Tg-Jiu, într-o familie de olteni get-beget, cu bunicii născuţi la ţară, în comuna Tehomir, comună care-şi trage numele după un copil de-al lui Basarab îngropat în picioare.
„Tehomirul meu cald şi nostalgic, cu oameni săraci, dar gospodari, guralivi şi beţivi, olteni adevăraţi dintre dealurile ce despart Gorjul de Mehedinţi, olteni mândri ai fratelui Minulescu”, după cum singur spune.
Numele său complet este Mălăele Valentin Horaţiu, Valentin, pentru toţi prietenii din Tg.-Jiu, „Volintin”, pentru oltenii de la ţară, din Tehomir. Deşi a fost un copil cam bolnăvicios, asta nu înseamnă că nu făcea năzbâtii specifice vârstei.
De exemplu, pe la 6 ani, se juca cu nişte chei de şifonier, cu gaură la mijloc, în care îndopa fosforul de la beţe de chibrit, lega o sârmă şi un cui, lovea cuiul de ceva şi, când pocnea ca o petardă, asurzea tot Tg-Jiul...
N-a fost nici pe departe un şcolar model, ba mai mult, în ciuda a ceea ce este astăzi, era cel mai slab din clasă la desen. Din cauza asta, în clasa I-a, toţi colegii au luat premiul I, numai el premiul II, din pricina desenului. Noroc că, în clasa a V-a, a avut un profesor care l-a încurajat permanent şi i-a dat încredere în el.
De atunci nu s-a mai oprit din desenat. A umplut casa cu desene, în clasa a XII-a desena cel mai bine din oraş, ba chiar a avut o expoziţie personală la actualul Teatru „Elvira Godeanu”, unde a fost Casa de cultură „23 August”.
Cu toate astea, s-a hotărât să dea la teatru. Oltean ambiţios, normal, a dat şi-a luat, prezentându-se în faţa comisiei cu nişte poezii, mai mult sau mai puţin comice, din revista Urzica, o poezie de Carianopol şi nişte fabule de Baranga.
Îşi aminteşte că prima oară a urcat pe scenă la grădiniţă, când s-a organizat un concurs, recitând o poezie destul de lungă pentru micimea lui: „Ţara lui Mură în gură”.
Tot atunci ei, copiii, au jucat într-o piesă, unde erau toţi doctori. La toţi li s-au tăiat ochelari din hârtie, numai el a rămas fără ochelari. A făcut o criză (copilăroasă) că nu a primit şi el.
După şase luni, mama sa îl duce la un control oftalmologic în Bucureşti. Din acel moment a fost nevoit să poarte tot timpul ochelari...
După absolvirea facultăţii a jucat pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ şi a interpretat apoi zeci de roluri în sute de spectacole pe scenele teatrelor din Bucureşti, a jucat în câteva zeci de filme bine primite de public (printre ultimele numărându-se Moromeţii 2), a fost răsplătit cu aproape 20 de premii şi a tipărit două volume „Horaţiu despre Mălăele” şi „Rătăciri”, toate astea într-o viaţă cu rost, „nerătăcită” în marele şi unicul spectacol existenţial. De remarcat că, este prezență constantă în cadrul Festivalului de Teatru Ștefan Iorache de la Caracal, festival desfășurat de peste 10 ani în această urbe.
Astăzi, maestrul împlineşte 70 de ani. Să-i urăm, la rându-ne, multă sănătate, bucurii alături de familie şi prieteni, fericire îndelungată şi să-i mulţumim pentru toate clipele de bucurie pe care ni le-a dăruit şi pentru dramul de fericire de care vorbea Goethe. La mulţi ani, Horaţiu Mălăele!
