Astăzi este ziua ta - Florentina Fântânaru

11 Feb 2020 | scris de Dănuț Deleanu
Astăzi este ziua ta - Florentina Fântânaru

Este cea care, în fiecare sfârşit de săptămână, umblă în tolba cu amintiri a fiecărui invitat, îl încântă, îl descântă, îl întoarce, îl răsucește, îl supune cuvântului și întrebării iscoditoare, fără ca acesta să se simtă interogat, sâcâit ori agresat, ci, dimpotrivă, grație delicateței și perseverenței Florentinei își dechide sufletul, mintea și „cutiuța” cu povești, spre deliciul celor ce stau și urmăresc emisiunea din fotolii, de acasă.

A fost vreme de 11 ani moderator la Antena Stars prezentând emisiunea “Dincolo de aparenţe”, însă, în urmă cu doi ani, frumoasa moderatoare s-a mutat la Antena 3 unde, sâmbăta şi duminica, are o emisiune “ De-a viaţa ascunselea”   tot cu invitaţi speciali, tot cu poveşti de viaţă, aşa cum ne-a obişnuit.

Florentina Fântânaru s-a născut în 11 februarie 1974, la Galați. Copilăria i-a fost călătorită de valurile Dunării albastre, de plimbările pe faleză ori de sunetul sirenelor din port.

A recitat și a cântat la toate concursurile „Cântarea României” (unde erau obligați să meargă cu clasa) și-a vrut să se facă profesoară de biologie, fiindcă-i plăceau ierbarele.

„Tânjeam să fiu adultă, să nu mi se mai spună să tac din gură. Aveam impresia că un adult poate spune exact ce simte, ce gândește...Debordam de pasiune și mă încăieram verbal cu oricine îmi punea obstacol. Mi-am trăit adolescența cu oarecare greutate, pentru că nu înțelegeam convențiile, încălcam regulile și-i scoteam din sărite pe cei din jurul meu”, mărturisea mai demult Florentina.

Azi, cu siguranță retrăiește etapele frumoase ale copilăriei alături de Dragoș, fiul ei de 13 ani, iar în ceea ce privește juvenilele „încăierări verbale” s-au transformat de mult în subtile formule de dialog.

Trecută ușor de adolescență, când a început să lucreze, făcea naveta ba între Galați și Brăila, ba, mai apoi, între Galați și București. Mai precis, până să devină realizator de emisiuni muzicale la Radio Total București (1999), a fost realizator Radio MIX Brăila și realizator și prezentator emisiuni TV Galați.

Din anul 2000 până azi a fost realizator și prezentator Radio Total, PR Manager Radio Total, Director Executiv P&C Media Prestige Parfums și realizator al emisiunii „Dincolo de aparențe” la TV Antena 2, emisiune care s-a mutat ulterior pe Antna Stars. De doi ani, însă, aşa cum spuneam, fosta emisiune, s-a mutat, sub o altă denumire, la Antena 3.

Astăzi, Florentina Fântânaru împlinește 46 de ani. Mulți, puțini, veseli, triști? Ani...!

Cândva mărturisea că îi place un citat din Victor Hugo: „Cei mai frumoși ani sunt cei ce vor veni.”

Pentru ziua ei și pentru toți anii frumoși care stau să vină să urăm, dincolo de aparențe, Florentinei „La mulți ani cu multă sănătate!”

 

Alte stiri din Calendar

Ultima oră