Astăzi este ziua ta - Dorina Chiriac

21 Ian 2018 | scris de Dănuț Deleanu
Astăzi este ziua ta - Dorina Chiriac

Pe scenă şi în viaţa de zi cu zi Dorina Chiriac este o explozie de energie. Degajă atâta forţă şi mişcă lucrurile aidoma unei stele care, din prea plinul forţelor lăuntrice, atunci când explodează, cutremură universul cel osândit la veşnicie şi repaos. Şi la fiecare urcare pe scenă energia ei se transmite pozitiv la toţi spectatorii din sală. Rămâne numai să mergeţi la teatru şi să vă convingeţi...

Dacă ar fi trăit într-o lume a basmelor, cu siguranţă ar fi fost fata răsfăţată a împăratului Roşu, cea pe care Harap-Alb şi Păsări-Lăţi-Lungilă trebuiau s-o dibuiască ascunsă după lună. Căci aşa este Dorina, năzdrăvană, mereu pusă pe şotii, într-o veşnică mişcare browniană, astfel încât, când ai prins-o şi vrei „doar o vorbă să-i mai spui” îţi alunecă printre degete ca argintul viu descântat de vrăjitoare în nopţi cu lună plină.

Dacă o cântăreşti cu ochiul, pare o copilă aflată în prima etapă a exploziei adolescentine. Şi nu datorită frizurii sau ţinutei vestimentare, ci datorită risipei de gesturi. Dorina nu merge. Dorina pluteşte, sare, ţopăie. E o avalanşă de mişcări rostogolite, e o cascadă de gesturi muzicale.

Dacă o cântăreşti cu urechea, Dorina nu vorbeşte. Are triluri. E gureşă şi agitată nu ca o vrabie, ci ca un stol întreg de vrăbii ce stau vara pe sârma de telegraf, sfădindu-se între ele, fără să se audă una cu alta.

Dacă o cântăreşti olfactiv, ai tot felul de surprize, în funcţie de rostogolirea anotimpurilor. Vara poate mirosi a alge şi a apă sărată de mare. Toamna poate avea arome de fân cosit amestecat cu trifoi şi cicoare. Iarna miroase a Crăiasa Zăpezii, iar primăvara a brânduşe, lăcrămioare şi Vivaldi.

Dar nu aşa ajungi la Dorina Chiriac. Simţurile enumerate nu sunt suficiente. Ca să te apropii pe de-a-ntregul de ea, trebuie să o cântăreşti cu mintea. Şi aici fiecare are calea sa. Ca-n proverbul: „mulţi chemaţi, puţini aleşi”, unii apucă să facă numai câţiva paşi, alţii se poticnesc după primul, iar ceilalţi încurcă inutil cărările.

Ce se ştie despre Dorina Chiriac? Că s-a născut la 21 ianuarie 1973, în Bucureşti, că în copilărie era o zgâtie de fată, că avea tot felul de animăluţe în casă şi că mânca roşii cu brânză în balcon. Apoi a mai crescut,  a absolvit UNATC „I.L.Caragiale”, în 1995, şi joacă la Teatrul de Comedie din capitală.

Ce se mai ştie? Că este o actriţă genială (spun unii), care şi-a risipit cu generozitate talentul interpretând roluri de ţinut minte pe scena teatrului şi a jucat în filme numai personajele acceptate de ea. Că a avut o relaţie timp de şapte ani (preţ de trei albume!) cu Tudor Chirilă şi că a fost căsătorită cu Florin Piersic Jr.

Ce ar trebui să se mai ştie? Că are o fiică, Sonia, pe care o iubeşte într-un mod şi cu o dragoste atât de adâncă, încât nimeni nu poate descrie asta în cuvinte. Poate nici ea...

Astăzi, minunata actriţă împlineşte 45 de ani. Să-i urăm să aibă parte de tot ce e mai bun pe lume, bucurii lângă cei dragi, zile senine şi săli de teatru pline cu spectatori. La mulţi ani, Dorina Chiriac!

 

Alte stiri din Calendar

Ultima oră