Chitarist, compozitor şi textier subversiv pe vremuri (din cauza asta trupa Timpuri Noi era interzisă la radio şi Tv, iar concertele le erau atent monitorizate de securitate), Dan Iliescu a fost dintotdeauna considerat liderul trupei Timpuri Noi, de la înfiinţarea acesteia, în 1983, şi până azi (cu excepţia unei scurte perioade), trupă care a însemnat acel „altceva” în rock-ul românesc. Acum doi ani, în pandemie, Dan și trupa au scos un album nou ”Moldova Mon Amour”, însă, din cauza aceleiași pandemii, nu l-au putut promova în turnee.
S-a născut la 27 iunie 1959, în Iaşi, într-un cartier din care cel mai probabil era să ajungă un delicvent şi nu unul dintre cei mai buni chitarişti de la noi. El însuşi spunea: „locuiam într-un cartier în care membrii multor familii nu prea se întâlneau cu toţii acasă, ci mai degrabă la puşcărie”.
Culmea este însă că, toţi tinerii din cartier, chiar şi cei din familiile cu antecedente penale, erau la curent cu muzica folk şi rock de atunci.
Ca aproape oricărui artist adevărat nu prea i-a plăcut şcoala, nici voce nu avea cine ştie ce în clasa a VIII-a, când era dat afară de la cor, de aceea s-a îndreptat, între 12 şi 17 ani, spre sportul de performanţă: săritura cu prăjina.
Avea însă talent de povestitor, era un fervent cititor şi un bun memorator, căci la 17 ani ştia pe de rost volume întregi de poezii, fapt care l-a ajutat mai târziu la compunerea textelor pentru piese.
Tot la 17 ani suferă un accident la un concurs de săritura cu prăjina, renunţă la sportul de performanţă şi-şi roagă mama să-i cumpere o chitară Reghin, de 420 de lei.
Se apucă temeinic de studiat, foloseşte drept staţie de amplificare un tranzistor Albatros (al tatălui său) şi vrea să facă Şcoala Populară de Artă.
Merge la un profesor de acolo cu un disc cu Jimi Hendrix, spunându-i că vrea să cânte ca acesta, dar când profesorul îl persiflează cu faptul că muzica aia e o tâmpenie, pleacă să înveţe singur.
Meticulos şi ambiţios ascultă discul de sute de ori, până sărea acul pick-up-ului, dar într-o lună era în stare să-l imite pe marele Hendrix. Gata, era pregătit pentru muzică!
Legătura cu prima trupă (o formaţie de tineri ce cânta muzică de dans la Liceul Tehnoton, din Iaşi) i-o face un tip, Costel Spoială, un borfaş ce făcuse puşcărie de multe ori.
La scurtă vreme este luat în armată, unde îl cunoaşte pe Răzvan Moldovan. După liberare vin în Bucureşti, îl cunosc pe Artanu (Adrian Pleşca) şi, în 1983, înfiinţează trupa Timpuri Noi.
După perioada dificilă din vremea comunistă, din 1990 începe ascensiunea. Ajung atât de bine cotaţi încât, din 1992, cântă în deschiderea recitalurilor unor mari trupe venite la noi în ţară: Ian Gillan şi Uriah Heep (1992), Asia şi Scorpions (1993), Saxon, Paradise Lost şi Jethro Tull (1994), Iron Maiden şi Kreator (1995), etc.
În 2001, trupa se desparte pentru prima oară, Artanu înfiinţează trupa Partizan, iar Dan Iliescu trupa ZIDD.
Cele două formaţii au viaţă scurtă, Artanu revine la Timpuri Noi în 2004, ca, în 2009, să părăsească din nou formaţia. Dan Iliescu îi găseşte înlocuitor în vocalistul Tică Alexe şi Timpuri Noi îşi vede mai departe de propriul destin.
Astăzi, Dan împlineşte 63 de ani. Să-i urăm multă sănătate, multe bucurii lângă cei dragi, cât mai multe concerte şi turnee, alte piese minunate compuse şi să-i mulţumim că, de peste trei decenii, ne încântă cu muzica sa care a fost şi rămâne acel „altceva” în rockul românesc. La mulţi ani, Dan Iliescu!
