Este unul dintre cei mai importanți regizori de teatru din România, un admirabil pedagog care și-a dedicat viața scenei, în încercarea plină de credinţă că mulţi dintre studenţii domniei sale îi vor călca pe urme.
Cu ceva vreme în urmă: “Nu i-am învăţat, ci i-am rugat pe studenţii mei să fie ei înşişi. I-am învăţat să nu mă copieze pe mine sau pe altcineva, ci să facă ce cred ei că e bine. Unii dintre studenţii mei sunt cei mai buni regizori din ţară. Am trăit viaţa din plin şi am făcut din teatru exact viaţă. Cred că în teatru am făcut tot ce trebuia să fac…”
De fapt, nu numai pe studenți i-a învățat tainele acestei minunate, binecuvântate meserii, ci, împreună cu soțul său, actorul Papil Panduru, și-a îndrumat proprii copii (un băiat și o fată) spre magia acestui tărâm al visului împletit cu realitatea, ambii fiind, la rându-le, de multă vreme prinși în universul fabulos al acestei arte.
Are peste o sută de piese montate la noi și în străinătate, ar fi putut să-și facă meseria în orice țară ar fi dorit, oricare institut de teatru de aiurea ar fi fost onorat să o aibă pe Cătălina Buzoianu pe lista regizorilor, dar s-a întors mereu și mereu acasă, legată parcă de România de aceeași tainică magie care îl întărea și-l lega pe anticul Anteu de binefăcătorul pământ.
A montat nu numai în teatre mari, insituționalizate, ci și pe străzi ori în piețe. A avut proiecte originale și-a făcut „Don Quijote” chiar în provincia La Mancha, la Alcazar de San Juan (unul dintre locurile unde se presupune că s-a născut Cervantes), la Toboso, la statuia lui Don Quijote și a Dulcineei, alături de biserica din localitate.
Cu „Romeo și Julieta”, montat la Institutul de Teatru, a mers în Anglia și a luat un premiu. Pentru spectacolele după Pirandello a obținut un premiu important în Arigeto, în Sicilia, acolo unde s-a născut dramaturgul, iar cu „Cântarea cântărilor”, versiunea rock, montată în Franța, a mers în Corsica. Dar, oricâte premii a luat, oricâte diplome, orice onoruri a primit s-a întors acasă, mereu acasă.
S-a născut la 13 aprilie 1938, în Brăila, și-a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică București, în 1969. După absolvire, a fost repatizată la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, apoi a fost regizor la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, până în anul 1973.
A venit în București ca prim-regizor permanent (între 1979-1985) la Teatrul Mic, apoi regizor permanent la Teatrul Bulandra, din 1985, până la pensionare, în 2006.Pe lângă activitatea regizorală a fost și un eminent pedagog al școlii românești de teatru, drept pentru care i s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa, în 2013.
După o bogată activitate, considerând că și-a făcut pe deplin datoria, că a slujit cu tot sufletul mai bine de patru decenii teatrul românesc, că și-a învățat studenții cam tot ce se putea învăța în această meserie, Cătălina Buzoianu s-a retras momentan din viața teatrală. În urma sa rămân însă vii în conștiința spectatorilor marile spectacole. „Maestrul și Margareta”, „Pescărușul”, „Levantul”, „Patul lui Procust”, „Turandot”, etc.
Astăzi este ziua sa de naștere, ziua în care împlinește 80 de ani. Să-i urăm binemeritate clipe liniștite, după atâția ani de muncă, bucurii, multă sănătate și să-i mulțumim pentru tot ce a făcut pentru teatrul românesc. La mulți ani, Cătălina Buzoianu!
