Seducătoare, graţioasă, copilăroasă, cu un aer de o fermecătoare inocenţă pe chip, a fost preferata publicului în seriile cu „Haiducii” (unde era mofturoasa şi răsfăţata domniţă Ralu) şi în filmele lui Sergiu Nicolaescu (unde înflăcăra imaginaţia bărbaţilor cu volănaşele şi decolteurile ei, adevărate „izvoare” de voluptate). Într-adevăr, când apărea în prim plan cu chipul angelic iluminat de frumuseţea tulburătoare, când trebuia să-şi arate puţin formele, un murmur vibrant străbătea sălile de cinematograf, sensibil fragmentat de dese oftaturi venite din inimă.
S-a născut la 1 iulie 1946 (de fapt susţine că s-a născut la 23 iunie, în noaptea de Sânziene), în localitatea Unguriu, judeţul Buzău, într-o familie destul de înstărită, cu tatăl medic militar şi mama absolventă a facultăţii de desen şi scenografie.
„Tata îi scria mamei scrisori de dragoste care începeau cu „ma bien aimee”. Numele de acolo provine. Tot ce am mai frumos în mine s-a născut acolo, în locurile acelea în care am copilărit. În vatra satului era o livadă şi în fiecare an, primăvara, îmi propuneam împreună cu fratele meu să aşteptăm momentul în care vor înflori pomii. Dar adormeam, iar livada înflorea de fiecare dată noaptea”, povestea actriţa într-un interviu.
S-a apropiat de teatru încă de la vârsta de 16 ani, când a jucat în spectacolele „Alizuna” de Tina Ionescu Demetrian şi „Adam şi Eva” de Aurel Baranga. Şi asta pentru că, la un festival şcolar de poezie, o remarcase (parcă era şi greu!) regizorul Sică Alexandrescu. Încurajată de această şansă ce i se ivise şi apreciată pentru jocul făcut, dă la IATC, ia examenul din prima şi termină şefă de promoţie în anul 1968.
Cum era regula atunci, că şefii de promoţie îşi pot alege repartiţia, optează pentru Teatrul Naţional din Bucureşti. „Tata nu a fost de acord să mă fac actriţă. Îmi spunea că voi muri de foame cu meseria asta” (din păcate, azi, îşi dă seama câtă dreptate avea tatăl atunci). Joacă zeci de roluri pe scena Naţionalului ( şi pe alte scene) şi debutează în film cu „De-aş fi....Harap Alb”, în 1965.
Urmează primul rol făcut în „Haiducii” (1966), apoi întâlnirea cu Jean Marais în coproducţia româno-franceză „Şapte băieţi şi o ştrengăriţă”. Mai apoi devine „domniţa Ralu” în celelalte serii cu haiduci şi joacă în multe alte filme, până în anul 2009 („Copilăria lui Icar”, rolul Madame de Montenbourg). Apoi de îmbolnăveşte şi este diagnosticată ca având cancer.
Acum câţiva ani, toată presa relata faptul că marea actriţă trăieşte o dramă, deoarece (oricât de mare sau de mică i-ar fi pensia) nu-i ajung banii pentru medicamente. Disperată, ca să poată trăi, Aimee Iacobescu solicită UNITER-ului indemnizaţia de merit, care se acordă unor personalităţi trecute de 60 de ani. Deşi are dosarul depus de cel puţin trei ani, mai are de aşteptat până să se rezolve situaţia.
Partea mai puţin bună este că UNITER acordă numai (şi numai!) 153 de indemnizaţii de merit, intrarea unei persoane pe listă făcându-se doar în momentul decesului unuia dintre beneficiari. Absolut cinic, deoarece se poate trage concluzia că tu, ca artist, eşti pus în situaţia de a-ţi dori să moară mai repede un coleg de pe listă, ca să-i iei locul! Doamne fereşte!
Astăzi, însă, cu voia Celui de Sus, înfruntând boala, îndrăgita (fostă) domniţă Ralu împlineşte 71 de ani. Să-i urăm în primul rând să învingă în lupta cu boala cumplită, zile liniştite, atât cât se poate, rezolvarea tuturor problemelor materiale şi să-i spunem că-i suntem alături şi acum, aşa cum am fost la începutul anilor 70, când ne încânta cu fermecătorul ei zâmbet răsfăţat în „Zestrea domniţei Ralu”. La mulţi ani, Aimee Iacobescu!
