Este micuţă, firavă, delicată, dar impunătoare, uriaşă cât scena, atunci când intră în spectacole şi începe să cânte. Pe lângă piesele cu umor negru (pentru care unii ar strânge-o “delicat” de gât), este bătăioasă, militantă, că de s-ar fi născut în America veacului trecut, ar fi fost urmaşa “de drept” a lui Woody Guthrie şi favorita lui Bob Dylan. Dar s-a născut în Ardeal şi este a noastră, a tuturor românilor, în egală măsură. Iar noi o iubim fără de măsură!
A venit pe lume la 5 august 1975, în Tg. Mureş, într-o familie de intelectuali, cu tatăl inginer şi mama medic. Copilăria cea plină de năzbâtii şi-o petrece la bunici. Una dintre ele este atunci când, într-o bună clipă bunică-sa pleacă undeva în sat cu treburi. Cum aceasta o supărase cu ceva, zgâtia de fată a hotărât să se răzbune. Până s-a întors mama-mare, s-a îmbrăcat în hainele ei şi-a enervat cocoşul: l-a încolţit cu un băţ. Când s-a întors bunică-sa şi şi-a îmbrăcat hainele, a trebuit să vândă cocoşul. Zicea c-a înnebunit!
Dar copilăria ei n-a însemnat numai un lung şir de boroboaţe. Îi plăcea să meargă cu bunicul la grădina din vârful dealului, să dea cu sapa, să ude roşiile, să vadă cum cresc plantele şi, mai ales, îi plăcea să meargă la pescuit. Când a început şcoala s-a mutat în Bistriţa, unde se juca în faţa blocului cu cheia de gât.
Prin clasa a IX-a, merge la o colegă de şcoală să facă împreună exerciţii la matematică şi se trezeşte făcând chitară. Acolo a învăţat trei acorduri în re şi mi major şi-a inventat un cântec care avea dedicată o strofă fiecărui coleg. L-a cântat în clasă şi, îmbătată de succesul avut, a trecut la cântece despre profesori. Unii au râs cu poftă, alţii doar mânzeşte! Bunicii au fost, apoi, cei care i-au cumpărat prima chitară, spre disperarea părinţilor care doreau ca Ada să dea la medicină. Dar destinul a aşezat-o pe axa chitară-muzică-teatru.
Face Liceul "Liviu Rebreanu" din Bistriţa ( profilul fizică-chimie) şi absolvă Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureş (secţia actorie). De atunci, antivedetă, bistriţeanca nomadă este peste tot, în Bucureşti, Cluj, Târgu Mureş, Timişoara sau Iaşi, acolo unde are treabă.
A realizat coloana sonoră pentru nenumărate spectacole de teatru şi a fost răsplătită cu "Premiul special al juriului" la Festivalul Internaţional de Teatru de la Piatra-Neamţ, pentru muzica din "Eu, când vreau să fluier, fluier", regia Th. Cristian Popescu, "Premiul special al juriului" la Festivalul HUMORROR pentru muzica spectacolului "Trilogie belgradeană" de Biljana Srbljanovic, regia Theodor Cristian Popescu, "Premiul criticii" la Gala UNITER -2006, "Premiul special pentru muzica de teatru" la Gala UNITER 2008, etc.
A înregistrat discurile Aberatii sonore, Apolodor, Republica Mioritică România, No Mom's Land, Absurdistan, De ce fierbe copilul în mămăligă, Quijote, Quixote (english version), - Nasul, Inventar, Insula (cu Alexandru Balanescu), Alcool, Cântece de iarnă.
Astăzi, expansivă, surprinzătoare şi irezistibilă în acelaşi timp, Ada Milea este o prezenţă absolut aparte, unică, pe scena românească. Spectacolele ei, cu o pronunţată notă personală sunt alcătuite din pastille de atitudine, textele sau versurile fiind acompaniate de chitară, rezultatul fiind ceva între muzică şi teatru.
În această zi, Ada Milea împlineşte 42 de ani, având însă pe chip aceeaşi expresie de fetişcană sfioasă şi retrasă ca acum două-trei decenii. Să-i urăm toate cele bune, multă sănătate, bucurii la tot pasul şi-o aşteptăm pe mai departe cu noi înregistrări în nota-i binecunoscută. La Mulţi ani Ada!
