Unul dintre cei mai apreciaţi actori ai momentului, cu zâmbet fermecător, şarmant, vesel, cu privire blândă de romantic întârziat (deşi face câteodată roluri negative absolut înspăimântătoare, cum ar fi ultimul făcut în “Câini”), Vlad Ivanov, nu s-a trezit actor peste noapte, ci, asemeni marelui Charles Bronson care fusese înainte de actorie docher în port, a muncit ca vânzător în tura de noapte la un butic din Gara de Nord.
Dar dorinţa, ambiţia, credinţa că poate fi bun în această fascinantă meserie l-au făcut să nu-şi piardă nădejdia, iar când a venit într-o noapte cu vestea “am luat la teatru!”, personalul buticului a explodat într-o furtună de aplauze şi urale, ca preambul la ceea ce avea să se întâmple în sălile de spectacol, unde Vlad urma să interpreteze zeci de personaje pe scenă.
S-a născut la 4 august 1969, în Botoșani, și n-a copilărit la țară (ambele bunici locuiau în case aflate la marginea orașului), ci pe asfaltul urbei, ziua jucând „Baba oarba”, iar seara jucându-se cu prietenii „De-a v-ați ascunselea” într-un cimitir. Interesul pentru actorie s-a declanșat în momentul în care a jucat în câteva piese improvizate în timpul primelor clase de liceu, și s-a concretizat prin înscrierea la Școala Populară de Artă din Botoșani.
Acolo a început totul, pe la vârsta de 15 ani, sprijinit și îndrumat fiind de profesorul său Teodor Bădescu și de soția acestuia. Aici a descoperit teatrul și muzica clasică, trăind seri extraordinare alături de doi prieteni, unul cântând la fagot și altul la violă, el recitând versuri din nemuritorul Eminescu.
După 1990, s-a hotărât să bată la porțile Bucureștiului. Cum trebuia să se întrețină (mai ales că a dat de patru ori la teatru până să intre!), s-a angajat în tura de noapte a unei consignații din Gara de Nord, devenind martorul tăcut al spectacolului oferit de viermuiala călătorilor, de șuții de buzunare, de proxeneți și prostituate. Dar era convins că va intra la actorie și-și va urma visul de a fi un bun actor.
Și visul s-a împlinit! Primul care s-a bucurat de reușita sa la examen a fost patronul de la consignație, un spaniol cu cetățenie elvețiană, stabilit în Basel, pe care, peste timp, a avut bucuria să-l invite la spectacolele sale, atunci când a fost prezent în acest oraș la un minifestival de teatru.
Absolvă Academia de Teatru și Film din București, în 1995, și debutează pe scena Teatrului Național în spectacolul „Tamerlan cel Mare”, în regia lui Victor Ioan Frunză. Mai apoi impresionează prin rolurile făcute în Richard Inimă de Leu în „Leul în iarnă” de James Goldman, Îngerul în „Patimile Sfântului Tommaso d’Aquino” după Alex Mihai Stoenescu sau Penciulescu în „Jocul ielelor” de Camil Petrescu.
Însă cu adevărat cunoscut devine după rolul „domnul Bebe” din filmul câștigător al unui Palme d’Or „4 luni 3 săptămâni și 2 zile”, în regia lui Cristian Mungiu, film care i-a adus recunoașterea internațională și premiul pentu Cel ma bun actor acordat de Asociația criticilor de film din Los Angeles.
Au urmat alte roluri în filme la fel de bine cotate: „Polițist adjectiv” al lui Corneliu Porumboiu, „Concertul” lui Radu Mihăileanu, „Poziția copilului” în regia lui Călin Natzer, etc. Acum doi ani, primește premiul pentru Cel mai buun actor la Gala UNITER pentru rolurile din „Omul cel bun din Seciuan”, în regia lui Andrei Șerban. Pariul cu sine însuși și destinul de „Charles Bronson de Botoșani” fuseseră câștigate și împlinite.
Astăzi, Vlad împlinește 48 de ani și serbează aproape 40 de apariții în filme, în mai puțin de 20 de ani. Asta, da, performanță! Să-i urăm multă sănătate, bucurii, ani frumoși de acum înainte, roluri mărețe și-l aşteptăm în pelicule care să ne încânte şi care să fie premiate la marile festivaluri internaţionale de film. La mulți ani, Vlad Ivanov!
