Protejat de cercul munților ce-l împresoară din depărtarea zărilor, Târgu Mureș pare să fi oprit o vreme timpul închis între zidurile sale. Fiindcă, dacă nu privești animația în straie moderne a străzii, ci doar zidurile clădirilor, ai senzația că te afli într-un târg pierdut în colbul veacului al XVIII-lea.
Cum spuneam rândul trecut, toate clădirile vechi ale orașului se găsesc de-a lungul străzii Piața Trandafirilor. După ce ai trecut de Prefectură și de Palatul Culturii, dacă o iei binișor la pas, tot pe aceeași parte ajungi la Muzeul de Etnografie. Cunoscut și sub numele de Palatul Toldalagi, aparține stilului baroc și a fost edificat între anii 1755-1772 de către arhitectul Schimdt Pal.
Aproape de aleea ce duce spre intrarea Teatrului Național se află Biserica Franciscanilor. Întorși în oraș abia după instituirea administrației habsburgice, franciscanii au construit o biserică și o mânăstire, între anii 1745-1747, în centrul orașului. Turnul este singurul care a scăpat de demolările și sistematizarea din anul 1971. Urmează, apoi, Casa cu Arcade. Clădirea numită astfel, cu fațadă barocă și străjuind colțul străzii Călărașilor, a fost inițial școală romano-catolică, sub patronajul împărătesei Maria Tereza.
Catedrala Ortodoxă, ridicată în cruce greacă, adăpostește o adevărată capodoperă a picturii bisericești române, decorația cupolei fiind opera maestrului Aurel Ciupe. Arunci un ochi spre Biserica romano-catolică de vizavi, treci pe lângă Casa Teleki, situată probabil pe mai vechiul amplasament al hanului Kispipa (Pipa scurtă), și urci fără efort dealul cetății.
Prima fortăreață din oraș, ridicată în anul 1492 din dispoziția voievodului Transilvaniei, Ștefan Bathori, este desăvârșită între anii 1602-1625, sub judele Borsos Tomas. Înconjurată de un zid de apărare, cetatea are șapte bastioane, cinci dintre ele purtând numele brelei care l-a întreținut: al tăbăcarilor, croitorilor, măcelarilor, fierarilor, dogarilor. În incinta cetății, Biserica Reformată este una dintre cele mai vechi clădiri de acest gen din Transilvania, primul document care atestă existența unei construcții în acest loc datând din anul 1400.
Întorcându-ne, trecem pe lângă Casa Vamos, ridicată pe locul unei clădiri datând din secolul al XVI-lea, pe lângă Casa Banyai, construită de Soos Pal și pe lângă Casa Breslei Cizmarilor, ridicată de același arhitect. Și ca să nu ajungem de unde am plecat, ne îndreptăm spre Catedrala Mică, biserică cu hramul Buna Vestire, ce reproduce în mic planul Catedralei Sf. Petru din Roma. Astfel, se dezvelește ochiului și sufletului orașul Târgu Mureș: cu tot trecutul înșirat de-a lungul unei singure străzi – Piața Trandafirilor!