Cursele aeriene spre și dinspre mai multe țări cu risc de îmbolnăvire ridicat au fost anulate.
Pe de altă parte, și alte state au impus interdicții similare pentru România și din acest motiv, TAROM a anunțat că cel puțin până la jumătatea lunii viitoare, suspendă cursele către nouă state:
Egipt, Israel, Iordania, Moldova, Serbia, Turcia, Suedia, Portugalia şi Emiratele Arabe Unite – sunt destinațile către și dinspre care TAROM nu va mai opera curse aeriene până pe 15 august, dacă la care se vor lua noi decizii privind starea de alertă.
Biletele pot fi reprogramate pentru o dată viitoare, fără taxe suplimentare. De asemenea, pot fi rambursate.
Amintim, autoritățile au decis că zboruile pot fi reluate doar pentru zonele în care numărul îmbolnăvirilor din ultimele 14 zile raportat la o sută de mii de locuitori este mai mic decât în România.
Dar cum alte state au impus la rândul lor restricții, românii nu pot să călătorească cu avionul în Uniunea Europeană nici în Austria, sau Slovacia. Alte destinații interzise pentru moment sunt Qatar și Rusia.