Cândva pământuri ale vestitului rege Decebal, când cutremurate de războaie şi de năvăliri păgâne, când acoperite de tihnită pulbere geologică, Ţara Haţegului e o largă întindere străjuită de munţi falnici, cuprinzând atracţii turistice negăsite în alt colţ de ţară ori de lume.
Parcul Naţional Retezat, cetăţi (Cetatea Colţ, sursă de inspiraţie pentru romanul “Castelul din Carpaţi” al lui Jules Verne, Cetatea de la Mălăieşti, Turnul de la Răchitova), biserici (Biserica din Densuş, Biserica din Stei, Biserica din Sântămăria-Orlea, etc.), oraşul roman Ulpia Traiana Sarmizegetusa, rezervaţia de zimbri şi până la Geoparcul Dinozaurilor, toate constituie un bogat patrimoniu turistic pe care oricare român ar trebui să-l ştie şi să-l viziteze.
De peste 2000 de ani, ținuturile acestea n-au avut decât arar liniște. Burebista, Decebal, războaiele romane, migrațiile, voievodatele, cruciadele, războaiele mondiale, toate au trecut pustiind și lăsând urme adânci pe obrazul ridat al întinderilor. Totuşi, oamenii au rămas aici, mândri să-și amintească, veac după veac, că “noi de la Rîm ne tragem!”
Însă, dacă-ți pui urechea la pământ, parcă auzi ecoul bătăilor inimii ale falnicului rege Decebal. Dacă ai vrea să te întorci pe călcâie, să-ți poți arunca ochii până la granița tremurândă a orizontului, ai vedea că zările îți sunt mult prea la îndemână. Căci crestele zimțate ale Munților Retezat, Poiana Ruscăi și Sebeșului străjuiesc de dincolo de ele vechile pământuri ale dacilor liberi, ocrotindu-le.
Prin fundații năruite, coloane ori obiecte lucrate, oriunde ai păși, pământul te avertizează că ai călcat apăsat pe propria-i și propria-ți istorie. Însă de atunci, de mult, timpul a suflat în candela amintirilor îngropând an cu an, sub faldurile sale, toate facerile umane, păstrându-le, ca martori ale altor vremi, pentu cei care vor veni. Iar astăzi, oamenii locurilor încep să ia aminte de ele, definindu-se.
Cu mult înainte, dar mai ales de când a fost atestată documentar, în 1247, prin Diploma regelui Bela al IV-lea, localitatea Hațeg “e-n mijlocul istoriei”. Poate tocmai de aceea oamenii de aici sunt mai așezați, mai echilibrați, mai chibzuiți. Poate au învățat să dăruiască. Au învățat să fie mai buni, mai prietenoși, mai ospitalieri. Știu pe dinafară nu conjugarea seacă a verbului “ a fi om”, ci conjugarea lui “a fi om bun”.
Și nimeni n-a ajuns până aici, călător fiind, fără să fie omenit cum se cuvine și găzduit cu bucurie nefățarnică, așa cum numai ei, ardelenii, știu a o avea pe chip. Dacă le-ai trece pragul și-ai sta în preajma lor câtăva vreme, ai vedea câte lucruri au putut trece pe lângă tine fără să le iei în seamă, lucruri care nici măcar nu te-au atins înaite de a ți le arăta ei.
Și-ai să constați că, pentru a dărui ca ei, trebuie să trăiești un pic mai altfel. Cu mai multă dragoste, cu mai multă înțelepciune, cu mai multă indulgență. Doar așa îți pot fi deschise porțile veșniciei și doar așa poți intui cum erau, acum 2000 de ani, oamenii măritului rege Decebal.
În zonă se poate vizita: Barajul și Parcul Național Retezat, Mânăstirea Prislop, Bisericile Densus, Strei, Sântămaria Orlea, Ghelar; Muzeul Aurului – Brad, Castelul Huniazilor – Hunedoara, Castelul Sântămaria Orlea, Cetatea Sarmizegetusa Ulpia Traiana, Cetatea Blidaru – Costești, vechea capitală a Daciei, Cetatea de Colț (posibil Castelul din Carpați al lui Jules Verne).
