Labirint de canale, grinduri, bălți și păduri cu aspect tropical, Delta devine o dată cu primul îngheț o uriașă oglindă strălucitoare și un patinoar imens, ce permite accesul în cele mai tainice unghere ale sale.
Vapoarele care leagă Tulcea de Sulina navighează cu motoarele la turație maximă. Printre sloiurile de gheață care plutesc pe Dunăre și contra vântului care bate dinspre mare cu furie „pasagerul”înaintează cu greu. Cum iarna s-a năpustit peste noi la sfârşitul perioadei ei calendaristice, canalul Sulina este singurul care este încă navigabil. Celelalte două, Chilia și Sf. Gheorghe, sunt de mult înghețate.
Să tot fie câteva ore bune de când am plecat. Din bucătăria improvizată de marinari miroase a ciorbă de pește. Pe punte – nimeni. Vântul tăios oprește repede avântul curioșilor care îndrăznesc să scoată nasul afară. Înăuntru, de-a valma, așteaptă să ajungă la destinație câțiva turiști, majoritatea vânători, lipoveni încărcați cu papornițe și saci cu alimente, butoaie, lăzi etc. Jos, la clasa întâi, domni îmbrăcați la cămașă albă și cucoane în sarafane citesc sau competează integrame. Ei merg “la oraș”, în Sulina.
Prin ferestrele aburite arunc o privire afară. Cât vezi cu ochii, pustiu. Kilometri de Dunăre dreaptă înainte și înapoi. În stânga și în dreapta, printre copacii crescuți pe malurile mâloase se întinde oglinda albă și strălucitoare a ghiolurilor înghețate bocnă. Atât de mlădioasa și pitoreasca imagine de vară a sălciilor, care se reflectă în apa curată, a fost luată de cea a trunchiurilor cu ramuri dezgolite, decupate și lipite apoi pe o oglindă de gheață. Am impresia că intru într-o altă lume și că înaintăm mai degrabă ca într-o călătorie în timp, în acest capăt uitat de țară, decât ca într-o excursie.
Sălbatic și foarte puțin populat, acest tărâm devine, mai ales pe timp de iarnă, cu atât mai ostil turiștilor. Dar în același timp sporește fascinația pe care o are asupra vânătorilor și pescarilor înrăiți, amatorilor de frumos sau pur și simplu curioșilor dornici de aventuri polare, aici, la noi, într-un colț de țară veche. În Deltă, iarna propriu-zisă începe atunci când bucăți de sloiuri încep să se desprindă de maluri și să alunece cu clinchet cristalin pe canale, până la întâlnirea cu valurile învolburate și sărate ale mării. Atunci apa începe „să taie”, peștele se retrage în mâlul și gropile de pe fundul apei sau pe sub scorburile sălciilor seculare și, pradă gerului și viscolului, nimic nu pare să mai miște.
Apoi treptat, treptat, totul îngheață, într-o liniște desăvârșită. Nestăvilit de nici un obstacol, viscolul stepei ruse mătură năprasnic snopii rari de stuf uscat, până se ciocnește de furtunile și vânturile puternice ale mării care izbesc necontenit zona de litoral a Deltei, înaintând chiar până la 20-30 km în inima bălții înghețate. În Deltă și mai ales pe timp de iarnă, ritualul spune că nou-veniții trebuie să dea „un rând” la cârciuma satului. Așa, la un pahar, două, trei…se pune la cale programul zilelor următoare.
După mai multe pahare devenim familiari, inhibițiile dispar și începem să vorbim slobozi despre bucuria și mizeria vieții de pescar, meseria Deltei transmisă din tată-n fiu. „Am o găină frumoasă, anul asta împlinește 14 ani”, spune un lipovean tare și răgușit, astfel încât toți cei de la masă își întorc privirile către el. Plecați la oraș și rămași fără slujbe, pe timp de iarnă mulți se întorc iarăși la mila apelor și mănâncă din nou numai pește, pentru că altceva nu există.
Nu au grâu, nu au porumb, nu au cu ce să țină animalele. Găinile și vacile au devenit un lux rezervat celor ce-și permit să cumpere cereale. Unii dintre ei au cai. Asemeni celor care au și vaci, le dau drumul în baltă, să trăiască sălbatic, să se înmulțească și să se descurce cum pot. Proprietarii unor astfel de “herghelii” sau “cirezi” nu mai cunosc numărul lor precis. La timp de iarnă, când animalele se întorc hămesite în grajduri, sunt adunate și imediat vândute, pe o nimica toată, decât să moară de foame. Pentru ei farmecul Deltei devine numai un atribut pe care-l flutură pe sub nas turiștilor de pe urma cărora câștigă ceva parale amărâte sau măcar niste sticle de rachiu.
