Rostuită pe un vârf de stâncă, pe muntele Sârmina, încercuită de domoale culmi împădurite şi stâncoase, lângă gura Peşterii Sfântului Nicodim, Mănăstirea Tismana este cea mai veche aşezare monahală din Ţara Românească, ce încă funcţionează neîntrerupt de 600 de ani.
Aşadar, ridicată acum mai bine de șase sute de ani prin mila Domnului și strădania credincioșilor, de către Matei Basarab, Mănăstirea Tismana e locul unde oamenii vin, se închină Celui Sfânt și, îndestulați de iubire și credință, pleacă mai departe pentru a-și săvârși așa cum se cuvine menirea pământeană.
În jurul acesteia, tot oamenii au găsit de cuviință să întemeieze mândră așezare pentru a fi mai aproape de porunca și mila celui de Sus. Iar cine, de-a lungul vremii, de bunăvoie sau fără știință a zăbovit mai mult timp pe aici, n-a mai putut pleca cu una-cu două, căci adevărat e versul cântecului : „La Tismana, într-o grădină/Mi-a prins dorul rădăcină…”
Ca oltenii, dornici să fie primii la ceasul când va bate Învierea, aceștia și-au rostuit casele la poalele mănăstirii, să prindă locurile fruntașe, atunci când se va face strigarea. Chiar dacă nu i-am bănui (în glumă!) de această șiretenie, locuitorii s-au pus cu sârg pe treabă și și-au făcut o comună de mai mare dragul. Au case cu acareturi, grădini întinse, copile mândre și flăcăi vânjoși ca stejarii ce le împodobesc pădurile.
Și toți sunt harnici și trudesc sub semnul credinței, convinși fiind că Dumnezeu le va răsplăti an de an munca prin roadele pământului. Și cum în urmă cu doi ani a fost secetă, de li s-au pârjolit lanurile de grâu și li s-au uscat porumbii pe cocean, compensativ, anul trecut, Tatăl Ceresc le-a rodit din plin viile, le-a încărcat merii, de s-au rupt crengile de fructe, și le-a blagoslovit prunii, de n-au mai avut bieții olteni unde să pună licoarea parfumată cu miros de sâmbure. Așa că...au băut-o.
Și asta pentru că olteanul știe cum să se veselească, chiar dacă are hambarul pe jumătate plin. Iar oamenii au fețele luminoase și un chef de vorbă, că, dacă treci pe înserat pe ulițele comunei, îi vezi pe toți ieșiți pe stănoagă pe la porți, ca-n „Moromeții” lui Marin Preda. Și vă vor îmbia să le treceți pragul, vă vor așeza la masă să gustați un pui cu mujdei și mămăligă aburindă, vă vor da o țuică de prune, înainte, și un vin de la mama lui, după, căci tare primitori mai sunt oltenii!
Și vă vor face capul calendar cu povești, glume sau snoave și vă vor iscodi și vă vor descoase, căci guralivi ca ei, mai rar! Iar o ședere mai îndelungată aici, cu toată aparenta gălăgie, va fi mai reconfortantă și mai binevenită decât o lâncezeală năucă, la cine știe ce îmbătrânit complex balnear de aiurea.
În zonă: ansamblul sculpural al lui Brâncuși de la Tg Jiu și casa comemorativă de la Hobița. Locuri inedite și pline de farmec se găsesc la Cheile Oltețului, Cheile Sohodolului, Peștera Cloșani, Peștera Muierilor, Muzeul arhitecturii populare gorjene de la Curtișoara. De asemenea, se pot vizita vestigiile Castrului Roman de la Bumbești-Jiu, Monumentul de la Padeș, pădurea de arbori seculari de la Dumbrava, Obeliscul lui Tudor Vladimirescu aflat în „Câmpia Soarelui” de lângă Cloșani.
