Întotdeauna, pentru oricine, orice vacanţă în Deltă poartă cu ea ceva din ineditul de explorator al lui Robinson Crusoe. Canale, grinduri, plauri migratori, ţânţari, şerpi, bizami, porci mistreţi, dar şi covoare de nuferi, plante şi păsări unicat. Şi peşte. Mult peşte! Toate se înşiră ochiului, spre desfătarea sufletului, ca tărâmuri aproape virgine, nemaiîntâlnite până atunci.
Dar cum orice temerar sosit în Deltă mai trebuie să şi mănânce şi să doarmă, o cazare nimerită, ca punct de plecare în oricare imersiune în inima Deltei, este, cu siguranţă, în satul Crişan. Fiindcă, uitat parcă de lume, undeva la margine de țară, satul Crișan pare a avea aceeași carte de identitate cu a Deltei Dunării.
Însă, dacă ne gândim că Delta este cel mai nou pământ al Europei, atunci satul poate fi îngăduit ca fiind vechi și nou în același timp. Oricum, dacă judecăm lucrurile după îndeletnicirile oamenilor de aici, putem constata că multe lucruri au rămas, pare-se, la vremea când Iisus umplea – cu un semn – coșurile cu pește și sporea cu pâine și vin „Cina cea de taină” a ucenicilor săi.
Așezat pe un grind de nisip, format din aluviuni și depuneri de tot felul, satul este în fapt o uliță cu un singur șir de case.
De aceea, cine are ghinionul să-și mărite fată ori să-și însoare băiatul cu cineva din celălalt capăt al localității și vrea să nuntească, să boteze sau să-și viziteze rudele de sărbători, trebuie musai să meargă pe jos șapte kilometri, atât cât măsoară uscatul. Fapt pentru care sătenii se văd și se salută între ei întâlnindu-se mai degrabă cu bărcile pe canalele Dunării.
Cum aici îndeletnicirea principală a locuitorilor este pescuitul, oamenii locului, indiferent ce bucate ar avea pe masă, dacă într-o zi nu mănâncă pește, consideră că n-au mâncat nimic.
În schimb, chiar dacă îndeletnicirile sunt aceleași ca-n vremea când Fiul Domnului se năștea pentru a mântui lumea, locuințele sunt aidoma celor ce încheagă orice sat de la noi surprins în acest început de mileniu. Sunt curate, îngrijite, aproape toate cu joarde de viță-de-vie (că peștele fără vin nu merge!), curentul electric fiind aici primul factor civilizator care face diferențele.
Exceptând noile vile și pensiuni de 3-4 stele, unde nu se pune problema confortului, toți cei care doresc să vină aici în vacanță și vor să se cazeze la săteni nu trebuie să-și închipuie că vor poposi în niște locuințe sărăcăcioase de pescari bătuți de soartă.
Dimpotrivă, vor avea aceleași condiții ca acasă, însă tihna de aici și bucuria pescuitului nu pot fi întâlnite niciunde. Fiindcă, uitat parcă de lume, undeva la margine de țară, satul Crișan se află sub semnul ocrotitor al Sfântului Petru, patronul pescarilor.
