Autorităţile egiptene au permis, sâmbătă, accesul turiştilor în două piramide din Dahshur, în sudul oraşului Cairo, şi au dezvăluit o colecţie de sarcofage, din care unele cu mumii în stare bună de conservare, potrivit site-ului lesoir.be.
O piramidă construită pentru faraonul Sneferu, fondatorul celei de-a patra dinastii a faraonilor din Egipt, şi o alta vecină au fost accesibile publicului pentru prima dată din 1965, a anunţat ministrul Antichităţilor, Khaled al-Anani.
Sarcofage au fost descoperite în timpul săpăturilor arheologice la Dahshur, a mai afirmat ministrul.
În situl de la Dahshur, la o oră distanţă de Cairo, pe râul Nil, sunt mai multe piramide.
Un vechi zid, lung de 60 de metri, la sud de o altă piramidă, cea a faraonului Amenemhat II, a fost de asemenea deschis, potrivit ministrului.
Nu departe, săpăturile au scos la iveală măşti funerare şi unelte pentru tăierea pietrei, datând din anii 750 - 332 înainte de Hristos.
De mai mulţi ani, autorităţile egiptene anunţă regulat descoperiri arheologice cu scopul, între altele, de a relansa turismul, afectat de instabilitatea politică şi atentate în ţară, după revoluţia din 2011. Sectorul a cunoscut o relativă ameliorare în 2018.