Compania aviatică low-cost EasyJet a recunoscut că un „atac cibernetic extrem de sofisticat” a afectat aproximativ nouă milioane de clienți, transmite BBC News.
Reprezentanții oficiali ai operatorului au precizat că au fost furate adresele de email și detaliile de călătorie, iar în cazul a 2.208 clienți au fost accesate și datele de pe card.
EasyJet a declarat că a luat cunoștință de atacul care a avut loc în ianuarie și că a informat autoritățile din Marea Britanie, care acum investighează cazul. Compania a declarat pentru BBC că a fost în măsură să anunțe clienții ale căror detalii ale cardurilor de credit au fost furate, la începutul lunii aprilie.
”Acest atac cibernetic a fost extrem de sofisticat și ne-a luat destul de mult timp să înțelegem scopul lui și să identificăm datele căror persoane au fost furate”, au declarat oficialii.
”Putem doar să informăm clienții că investigațiile sunt în curs de derulare, dar am putut identifica fiecare persoană care a fost afectată de atac și de asemenea putem preciza cu exactitate ce date au fost furate”, adaugă reprezentanții companiei.
Atacul cibernetic a fost făcut public acum pentru a avertiza cele nouă milioane de clienți ale căror adrese de e-mail au fost furate. Toate persoanele afectate vor fi informate până cel târziu pe 26 mai.
„Tratăm extrem de serios problemele de securitate și continuăm să investim pentru a îmbunătăți sistemul nostru. Sfătuim clienții să fie precauți cu privire la orice comunicare pe care o primesc pe email”, avertizează reprezentanții operatorului aerian.
„Oricine a cumpărat vreodată un bilet la EasyJet este sfătuit să fie extrem de prudent atunci când deschide e-mailuri de acum încolo. E-mailurile de tip phishing ar putea fi folosite în orice moment”, susține Ray Walsh, un expert în securitate cibernetică, consultat de BBC.
”Oamenii oferă informații personale și se așteaptă ca fiecare companie să ia toate măsurile necesare pentru a proteja datele lor personale. Atunci când se întâmplă astfel de atacuri, vom investiga de urgență și vom lua absolut toate măsurile ce se impun pentru a gestiona criza”, declară CEO-ul EasyJet.
În general, detaliile personale pot fi folosite de infractori pentru a accesa conturile bancare, pentru a deschide conturi noi sau pentru a obține împrumuturi.
Milioane de persoane ale căror adrese de e-mail și detalii de călătorie au fost accesate vor trebui să își schimbe parolele și să fie atenți la orice tranzacții neașteptate.
În vremea pandemiei de coronavirus ce a pus capăt erei transportului internațional, companiile aviatice se confruntă cu grave efecte economice. Atacurile cibernetice șubrezesc și mai mult încrederea turiștilor care se îndreaptă spre alte modalități de călătorie.