Noua modă în SUA: arsuri solare cu forme artistice

04 Iul 2015
Noua modă în SUA: arsuri solare cu forme artistice
O nouă tendință este la modă în această perioadă - arsuri solare pe piele sub formă de desene artistice provocate în mod voit. Această practică, venită din Statele Unite, a fost denunțată de dermatologi, informează bfmtv.com.

Adepții acestui gen de artă, numit Sunburn, fac să apară pe corpul lor modele cu ajutorul arsurilor solare. Conceptul constă în utilizarea cremei de protecție pentru a realiza diverse contururi direct pe piele, urmând expunerea în mod voit la soare astfel încât bronzarea intensă să scoată în evidență desenul. Fotografii ale acestor tatuaje temporare apar tot mai des pe rețelele sociale.

Dermatologii avertizează însă că această activitate este în mod evident periculoasă. "Chiar dacă pare distractivă, această practică expune în mod intenționat pielea la radiațiile ultraviolete nocive", explică la CBC News dermatologul Thomas Roher. "Arsurile solare și bronzarea sunt direct legate de cancer și îmbătrânirea pielii", a adăugat acesta.

Alte stiri din Bizar

Ultima oră