În câteva luni a devenit tatăl a 10 copii datorită rețelei Facebook

24 Iul 2015
În câteva luni a devenit tatăl a 10 copii datorită rețelei Facebook
Kenzie Kilpatrick a devenit tatăl a zece copii în numai câteva luni, grație rețelei de socializare Facebook. Bărbatul are 26 de ani și își asumă deschis homosexualitatea, dar a dorit să ajute persoanele care nu pot avea un copil.

În iunie 2014, el a publicat un mesaj pe Facebook, anunțând că își oferă sperma gratuit oricărei persoane care dorește să conceapă un copil, relatează 7sur7.be.

De la publicarea acestui mesaj, el a permis conceperea a zece copii. Șase femei diferite au dat naștere unui număr de două fetițe și cinci băieței (între care o pereche de gemeni) în cursul ultimelor săptămâni. Alți trei bebeluși sunt pe drum în următoarea lună.

”Vreau să îi ajut pe oameni să-și fondeze familia la care visează atât”, a declarat el pentru Birmingham Mail. ”Nu vă imaginați sentimentul pe care vi-l dă un astfel de lucru. Sunt în mod vizibil foarte fertil. Ca bărbat, asta mă face tare mândru de mine”, a mai spus el.

Ca detalii practice, aflați că domnul Kenzie se deplasează la domiciliu sau la hotel pentru a furniza un eșantion de spermă proaspătă. El dorește ca aceste cheltuieli cu deplasarea să îi fie decontate. Femeia interesată poate să folosească sperma lui Kenzie cu un kit de inseminare în momentul în care va dori să o facă.

Metoda agasează băncile de spermă, care reamintesc faptul că nimic nu este mai sigur decât să treci prin filiera oficială. Băncile testează de mai multe ori sperma primită, pentru a fi sigure că nu este infectat donatorul cu HIV, hepatită sau alte boli transmisibile pe cale sexuală, dar fac și teste genetice pentru a ști dacă este vorba despre un purtător al genei care ar provoca maladii incurabile, precum fibroza chistică.

Bărbații care trec pe la o bancă de spermă vor fi și protejați. Ei au dreptul la anonimat și nu vor fi considerați ca tutore legal al copilului care se va naște. Ceea ce nu este cazul lui Kenzie...

Dacă una dintre mame decide să îl înscrie drept tutorele oficial al copilului, în actul acestuia de naștere, el nu poate face nimic. Un risc care nu i-a zdruncinat generozitatea britanicului. (M.C)


 

Alte stiri din Bizar

Ultima oră