Tradiţii şi superstiţii. Sfaturi băbeşti. Ce plante te feresc de boli

20 Feb 2018 | scris de Dănuț Deleanu
Tradiţii şi superstiţii. Sfaturi băbeşti. Ce plante te feresc de boli

Busuiocul. Această plantă, cu miros îmbătător, e foarte prețuită de fetele de la țară, care-l poartă în sân, la brâu sau pe cap, ca să aibă noroc în dragoste. Altele îl pun, în ajunul Bobotezei, sub pernă, ca să-și viseze ursitul. În toată Peninsula Balcanică și în Italia, busuiocul se bucură de aceeași favoare ca și la români.

Cicoarea. Ca să fie feriți de dureri de șale în cursul anului, oamenii se încing, mai ales de Sânziene, cu o tulpină de cicoare. Clocoticiul. După credințele românilor din Bucovina, clocoticiul e un lemn sfânt: cine-l poartă nu se teme de nimic; nici diavolul sau vreun alt duh necurat nu se poate apropia de cine-l are la dânsul. Femeile poartă la gât nuci de clocotici, înșirate ca mărgelele, ca să nu se rătăcească prin pădure.

Pelinul. E una dintre plantele cele mai reputate ca antidemonice la toate popoarele din Europa și mai ales la slavi. La noi, pelinul se poartă la brâu pentru a se apăra de friguri. În timp de epidemii, se poartă o chită de pelin în sân sau la brâu spre a nu se molipsi de boală. Ca să nu-l ia din Rusalii (să-l pocească, să-l damblagească), e bine ca omul să poarte pelin la gulerul cămășii.

Leușteanul. În județul Olt, se poartă leuștean spre a fi ferit de lungoare. Năvalnicul. Planta, după ce e scoasă din pământ, e dusă la o babă s-o descânte și apoi se poartă o bucățică din ea la sân sau la brâu. Fetele au credința că le aduce noroc și că pețitorii dau năvală să le ceară. Piperul. Boabele de piper (mai adesea 3 la număr), același număr de boabe de tămâie și de căței de usturoi, legate într-o cârpă, se poartă la gât spre a fi ferit de boli.

Salcia. De Florii, e bine ca oamenii să se încingă cu mlădițe de salcie sfințite la biserică, spre a fi feriți de dureri de șale la secere. Pe cine-l bați, la Florii, cu mâțișori de salcie aduși de la biserică, nu-l mai dor urechile în timpul anului. 

Toaia sau Omeagul.Această buruiană, deși otrăvitoare, e considerată de popor ca „tare bună și curată”. Unde este toaie, de acea casă nu se apropie necuratul, nici strigoaicele. Dacă o porți în cap sau la brâu, te ferește și de Iele.

Usturoiul. Este cel mai eficace apotropaic. În ajunul Sfântului Andrei se ung cercevelele ferestrelor și țâțânele ușilor cu usturoi, ca să nu se apropie duhurile rele și strigoii de casă. Până și ușile grajdului se ung, la Sf. Gheorghe și la Sf. Andrei, cu usturoi, ca să alunge strigoaicele care vin să ia mana vacilor. Pe fereastă e bine să pui seara usturoi, ca să nu se apropie nici un rău și nici o boală de casă. În județul Olt, pentru a fi ferit de orice boală, mai ales de lungoare, se poară la gât un cățel de usturoi.

 

Alte stiri din Obiceiuri si Traditii

Ultima oră