Laptele matern se folosește în special la afecțiunea ochilor, pentru limpezirea lor, la albeață, la conjunctivită, storcând țâță în ochi. Și în Antichitate, grecii și romanii recurgeau la laptele femeii pentru vindecarea bolilor de ochi.
Medicii și scriitorii din vechime, Dioscordie, Celsus, Pliniu, Marcellus Empiricus, etc. îl recomandă adesea pentru leacurile lor. Și în secolul al V-lea, medicii creștini Cosma și Damian indicau, ca leac pentru diferite boli de ochi, laptele unei femei curate. Remediul acesta e întrebuințat și astăzi de bulgari, slovaci și ruteni. Același leac îl folosesc croații pentru vindecarea ulciorului.
De asemenea, când îi intră copilului ceva în ochi, sau se lovește, mumă-sa îi mulge țâță sub pleoape (datină generală).
Contra surzeniei, se recomandă, într-un manuscris din prima jumătate a veacului trecut, „fiere de iepure sau de junc, cu lapte de muiere”. Fierea de junc sau de taur, amestecată cu lapte de țâță, era un leac pe care-l indicau din vechime Dioscordie, Sextus Placitus (330 d.Hr.) și Marcellus Empiricus pentru diverse afecțiuni ale urechilor. Tot astfel, în Germania și Italia laptele de femeie e întrebuințat ca remediu pentru bolile de urechi.
Pentru vindecarea bubuoaielor, se aplică pe ele un alăuțel din făină de in, frământată cu lapte de țâță (tradiție în comunele din județul Bacău). Aromânii aplică pe rană o frunză de pătlagină, unsă cu lapte de țâță și presărată cu zahăr. Și Marcellus Empiricus recomandă laptele de femeie pentru lecuirea ulcerațiilor.
Printre cosmeticele întrebuințate de popor figurează și laptele de țâță: se stoarce într-o ceașcă, se bate până se face unt și se unge cu el obrazul, ca să se facă pielița subțire și curată.
