Aniversarea a fost stabilită de UNESCO cu intenția de a atrage atenția asupra importanței acestui mijloc de comunicare grație căruia multe persoane reușesc să aibă acces la informație. Ziua Mondială a Radioului se celebrează începând cu anul 2012, ideea venind din partea Academiei Spaniole de Radio.
Într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Mondiale a Radioului, doamna Irina Bukova, director general al UNESCO, a subliniat că "între ruine și în fața unei situații de urgență, radioul reprezintă deseori primul mijloc de supraviețuire". "Durata acestuia comportă avantaje de neegalat, reușind deseori să transmită mesaje mai bine și mai repede decât alte mijloace mass-media, ajungându-se astfel salvarea unor vieți omenești", se mai spune în mesajul doamnei Bukova.Accesibilitatea acestui mijloc, datorată simplității și a costurilor reduse în cazul unor posturi de radio comunitare, fac din acest instrument un mijloc de comunicare în favoarea vieții și a comunității, susținând viața în comunitate și întărind legăturile sociale, permițând familiilor separate "să se revadă și să regăsească speranța".
Potrivit Radio Vatican, care consacră articolul acestei celebrări, radioul reprezintă, totodată, un important mijloc de evanghelizare.
Într-un interviu acordat în 2015 unui jurnalist argentinian de confesiune protestantă (Marcelo Figueroa, de la postul de Radio FM Millennium 106.7, din Buenos Aires), papa Francisc a spus: "Tu ești protestant evanghelic, eu sunt catolic, însă lucrăm împreună pentru Isus".
Ziua Mondială a Radioului reprezintă, așadar, și un moment prielnic de reflecție – pentru cei care lucrează la posturi de radio cu profil religios și pentru beneficiarii emisiunilor cu caracter religios – asupra imensei oportunități de a vesti evanghelia Domnului nostru Isus Cristos. Nu este doar o oportunitate, ci și o mare responsabilitate.