„Această iniţiativă legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 155 din 12 iulie 2010 privind Poliţia Locală, în sensul schimbării denumirii de „Poliţie Locală”, respectiv "poliţist local" cu cea de „Garda Publică” respectiv „gardian public”.
Apariţia Poliţiei Locale a generat o serie de confuzii în rândul cetăţenilor ce a diminuat considerabil eficienţa acţiunilor Poliţiei Române cât şi a acestei instituţii aflată sub coordonarea primăriilor şi favorizează permanent apariţia şi săvârşirea unor abuzuri din partea unor angajaţi ai Poliţiei Locale, care se folosesc de confuzia apărută în rândul cetăţenilor.
Pentru cetăţeanul obişnuit, „Poliţie Locală” sau „Poliţia Română” reprezintă doar autorităţi ale statului, diferenţa dintre atribuţiile acestora fiind neclare chiar şi pentru o parte dintre specialişti.
De asemenea precizăm că în prezent a devenit o practică comună şi de notorietate faptul că majoritatea angajaţilor din cadrul Poliţiei Locale folosesc articole din uniforma Poliţiei Române, autoturisme cu inscripţii şi semnale speciale de avertizare identice cu cele ale poliţiei, întreţinând şi alimentând confuzia cetăţenilor.
Considerăm că denumirea „Poliţie” trebuie să rămână exclusiv pentru Poliţia Română, iar Poliţia Locală să capete o altă denumire, cea propusă în proiectul de lege fiind de „Garda Publică”.
În acest mod, actuala confuzie se elimină, fosta Poliţie Comunitară cu atribuţii sporite, actuala Poliţie Locală, fiind mai uşor de asimiliat de către comunitate sub aspectul competenţelor şi devine aproape imposibil de realizat confuzia cu Poliţia Română.
În plus, înlocuirea sintagmei „Poliţia Locală” în toate textele legislative aflate în vigoare circumscrie perfect scopului şi conţinutului actului normativ în sine şi a atribuţiilor acestei instituţii denumită în prezent „Poliţia Locală”.
Totodată termenul de „gardă” raportat la sensul dat acestuia în dicţionarul explicativ al limbii române pune în evidenţă prerogativele de paza bunurilor şi de apărare a ordinii publice limitate, numai la acordarea de sprijin structurilor cu competenţe exclusive în acest domeniu, atribute ce suplinesc cu exactitate competenţele special conferite actualei „Poliţii Locale” şi se diferenţiază foarte clar de competenţele Poliţiei Române, instituţie care nu are competenţe în privinţa pazei bunurilor.
Trebuie amintit că instituţia gardienilor publici care a existat şi funcţionat în perioada interbelică, dar a fost desfiinţată şi transformată în „Paza contractuală” odată cu instalarea regimului comunist, iar poliţia comunitară s-a înfiinţat pe structura gardienilor publici cu aceleaşi atribuţii pe care le aveau gardieni publici din perioada interbelică dar şi gardienii publici reînfiinţaţi în anul 1993."
"Având în vedere expunerea de mai sus, înaintăm prezenta propunere legislativă spre dezbatere şi adoptare.
PROIECT DE LEGE
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 155 din 12 iulie 2010, a Poliţiei Locale
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 155 din 12 iulie 2010, a Poliţiei Locale
Parlamentul României adoptă prezenta lege:
Art. 1 – Legea nr.155 din 12 iulie 2010, a Poliţiei Locale se modifică şi completează după cum urmează:
Titlul legii se modifică şi va avea următorul conţinut: "pentru organizarea şi funcţionarea Gărzii Publice"
Denumirea "Poliţie Locală” se înlocuieşte, în tot cuprinsul legii, cu denumirea "Garda Publică".
De asemenea, denumirea "politist local" se înlocuieşte cu denumirea "gardian public".
Art.24, alin (3), se modifică şi va avea următorul conţinut: "(3)Folosirea mijloacelor prevăzute la alin. (1) împotriva participanţilor la acţiunile agresive se va face în mod gradual, după avertizarea prealabilă asupra utilizării unor asemenea mijloace şi acordarea timpului necesar pentru încetarea acţiunilor şi conformarea la solicitările legale ale gardienilor publici. Orice acţiune în public se face prin anunţare: "Garda!"."
Art .2 – Legea nr.155 din 12 iulie 2010, cu modificările şi completările din prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, partea I.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României în şedinţa din ......... cu respectarea prevederilor art.74 alin. (1) şi al art.76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.”
Acţiunile poliţiei locale: bancuri sau realitate?
Petiţia a fost iniţiată în urmă cu doi ani și a strâns până acum 3600 de semnături. Astăzi, politisti.ro a readus în atenţia publicului această propunere, postând pe pagina de facebook poza unui proces verbal, cu explicaţia: „Ce se întâmplă când politicienii vor să se joace de-a poliţia? Transformă peste noapte gardienii publici în "poliţişti" LOCALI, crezând că aplicarea legii o poate face oricine şi oricum. Consecinţele? Un biciclist a fost sancţionat pentru că nu purta casca de protecţie, deşi legea NU prevede o astfel de OBLIGAŢIE. Codul rutier doar RECOMANDĂ, ceea ce nu este acelaşi lucru cu obligaţia. Art. 36/2 din OUG195/2002 face referire strict la motociclete şi mopede, nicidecum la biciclete. Pentru biciclişti casca de protecţie se recomandă conform art. 160 alin 4 din Reg de aplic. a OUG 195/2002 rep.
Vă rugăm să semnaţi petiţia privind schimbarea schimbarea denumirii de „Poliţie Locală”, respectiv „poliţist local” cu cea de „Garda Publică” respectiv „gardian public”: http://www.petitieonline.net/petitie/34011138
Vă mulţumim şi nu uitaţi să distribuiţi şi prietenilor voştri.”