Sorin Ovidiu Vîntu toarnă politicieni și ziariști, după care își cere scuze pe facebook

31 Iul 2016 | scris de Magda Marincovici
Sorin Ovidiu Vîntu toarnă politicieni și ziariști, după care își cere scuze pe facebook

''Îmi cer iertare!

Îmi cer scuze că, în ciuda extraselor de cont și a viramentelor prezentate în denunțul făcut de familia Ion și Ionut Eftime împotriva mea și a lui Bogdan Olteanu, nu am avut bărbăția să neg evidențele și am admis că firmele și conturile îmi aparțin.

Îmi cer scuze că, în ciuda declarațiilor a patru martori conform cărora Bogdan Olteanu m-a vizitat în Deltă, nu am avut bărbăția să neg în fața procurorilor acest lucru.

Îmi cer scuze, de asemenea, pentru numărul uriaș de jurnaliști, moderatori și comentatori pe care i-am salarizat cu mult peste valoarea lor profesională sau umană, creându-le o imagine falsă vizavi de propriile persoane, astfel încât răzbunarea lor, perfect legitimă, a căpătat aspectul unei exorcizari în masă a unui corp cu sute de capete cuprins de convulsii epileptice și cu bale la guri; evident că nu mă refer la toți.

Ultimii de la care îmi cer scuze sunt politicienii, pe care nu am avut bărbăția să-i devoalez, lăsându-i să se etaleze pe micile ecrane precum cavalerul Bayard cel „sans peur et sans reproche”, devenind astfel niște false călăuze pentru o masă uriașă, îndobitocită și dornică de sânge.

Acest text nu este nici de justificare, nici de renunțare, este doar punerea la punct a celor ce și-au permis, fără să mă cunoască sau fără să cunoască ce s-a întâmplat cu adevarat, să emită judecăți de valoare asupra mea'' a scris Sorin Ovidiu Vîntu.

Sorin Ovidiu Vântu a fost condamnat definitiv vineri de Curtea de Apel Bucureşti la şase ani şi două luni închisoare cu executare în dosarul falimentării companiei Petromservice, iar sindicalistul Liviu Luca a primit şase ani închisoare tot cu executare.

Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul declarat de Vîntu şi a menţinut pedeapsa dată în iulie 2014 de Tribunalul Bucureşti.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră