Universitatea Sapientia din Transilvania vrea să lanseze, în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice, Socio-Umane şi Inginereşti din Miercurea Ciuc, o specializare care să pregătească asistenţi medicali cu studii superioare, au anunţat cei din conducerea universităţii, informează hirado.hu.
Potrivit comunicatului publicat pe pagina de internet a Universităţii finanţate de statul ungar, lansarea unei astfel de specializări a fost iniţiată de Spitalul de Urgenţă din Miercurea Ciuc şi Consiliul Judeţean Harghita.
La început cerinţele referitoare la cadrele didactice, respectiv la condiţiile de funcţionare vor fi asigurate în mare parte de Universitatea Semmelweis din Budapesta, urmând ca formarea de asistenţii medicali să înceapă în cadrul specializării externalizate a universităţii Semmelweis.
Continuarea articolului, AICI