Aţi fost vreodată opriţi pe stradă de indivizi necunoscuţi care v-au propus „afaceri de milioane“ pentru dumneavoastră? Vi s-au promis descântece şi vrăji, singura condiţie fiind să vă daţi jos bijuteriile ca să iasă vraja şi să vă „bată“ norocul? V-aţi trezit la uşă, pe neaşteptate, cu vreo „rudă“ îndepărtată - de care nu ştiaţi- şi care v-a oferit pomană pentru străbunicul? Aţi „primit“ cu deratizarea sau v-aţi trezit la uşă cu vreun angajat de la Distrigaz, „dornic de muncă“? Pardon, de ciordeală! Ei, bine, dacă vă întâlniţi cu astfel de cazuri, gândiţi-vă de două ori înainte să intraţi în jocul escrocilor. Şi cum „paza bună trece primejdia rea“, vă prezentăm topul înşelăciunilor de care trebuie să vă feriţi dacă vreţi să nu rămâneţi cu casa goală, cu buzunarele goale şi uneori, în cazurile drastice, şi fără locuinţă.
Pomană pentru sufletul Regelui Cioabă
Aşa zişi urmaşi ai Regelui Cioabă, femei şi bărbaţi de etnie rromă, opresc pe stradă diverse persoane, sub pretextul că vor să să le ofere pomană pentru sufletul lui Cioabă. „Cadoul“ constă într-un lanţ şi o pereche de cercei, însă în realitate sunt falsuri confecţionate dintr-un metal de culoare galbenă. Urmează apoi partea în care rudele lui Cioabă le cer celor pe care i-au oprit şă-şi dea jos bijuteriile lor şi să le probeze pe cele oferite. Mai departe, le împachetează pe cele veritabile într-o hârtie sau pungă şi ameţeşte victima, astfel încât la final, escrocii rămân cu bijuterii veritabile, iar păgubitul cu metalele. Poliţiştii atrag atenţia cetăţenilor să nu se încreadă în ofertele unor aşa zişi binevoitori, care le oferă bijuterii găsite pe stradă sau pe care vor să le dea de pomană, căci riscă să rămână fără bani sau fără podoabele autentice.Aşadar, mare grijă, căci nu tot ce străluceşte este...aur!
Metoda „ghicirii viitorul“
Oricât de tentaţi aţi fi să aflaţi ce vă rezervă viitorul, nu vă lăsaţi ademeniţi de aşa-zisele vrăjitoare care vă abordează pe stradă sau prin parcuri. Chiar săptămâna trecută, poliţiştii au fost sesizaţi că o tânără, în vârstă de 24 de ani, a rămas fără mai multe obiecte de aur, după ce a fost abordată, într-un parc din Sectorul 6, de două femei şi convinsă să le lase să-i ghicească viitorul. Aşadar, ca să funcţioneze vraja, cele două i-au cerut tinerei să-şi scoată bijuteriile şi să le pună într-o hârtie ca să le descânte. După ce escroacele au terminat aşa-zisul ritual de ghicire, s-au făcut nevăzute, iar femeia s-a ales cu pietre în loc de bijuterii. Poliţia Capitalei recomandă cetăţenilor să nu pună la dispoziţia unor persoane necunoscute bani sau bunuri pe care acestea le solicită. Din fericire, prejudiciul, în valoare de aproximativ 1.200 de lei, a fost recuperat în totalitate şi restituit părţii vătămate.
Metoda „Colivei“
Pe neaşteptate, la uşa dumneavoastră apare un vecin - pe care nu l-aţi văzut niciodată- cu o farfurie de colivă, motivând că a făcut pomană pentru mama/tatăl/ sora/ străbunicul şi că vrea să îl(îi) pomenească, împărţind şi vecinilor. Aşteaptă apoi să-l poftiţi în casă. Este prima şi cea mai mare greşeală pe care o puteţi face, deoarece escrocul de la uşa dumneavoastră îşi atinge scopul. Să intre în casă şi să vadă ce lucruri aveţi, dacă locuiţi sau nu singur. Vă roagă apoi să-i aduceţi un pahar cu apă şi, între timp, el inspectează încăperea. Chiar dacă pleacă fără să fure nimic, să fiţi sigur că, dacă i s-a părut tentant ceea a văzut, se va întoarce şi va da „lovitura“. Indicat ar fi să nu primiţi în casă indivizi pe care nu-i cunoaşteţi sau să îi legitimaţi şi , dacă, vi se pare ceva în neregulă în comportamentul acestora să anunţaţi poliţia.
Metoda „împrietenirea“
Escrocii şi victimele se cunosc de obicei la piaţă. Cei vizaţi sunt în special bătrânii, escrocii profitând de naivitatea şi de neputinţa lor. Aşadar, se întâlnesc la piaţă, iar ţeparii sar imediat, chipurile, să îi ajute să care bagajele. Este însă „cheia“ pentru a intra în casa victimelor şi pentru a le fura banii şi alte obiecte de valoare.
Metoda „prezentării de produse de firmă“
Un alt mod de operare este cel prin oferirea de produse. Escrocul apare, cu tupeu, la uşa apartamentului, sună şi se prezintă sigur pe el, ca fiind de la o anume firmă. Explică nonşalant faptul că vrea să prezinte diverse produse, de la cele electronice, la cosmetice sau de alt gen.Victima,de bună-credinţă, acceptă să-l primească în locuinţă. Ghinion! De regulă, acţionează grupuri de câte doi-trei, femei şi bărbaţi sau numai femei. În timp ce persoana prezintă produsul respectiv şi oferta – de precizat că ofertele sunt deosebite pentru a câştiga încrederea cumpărătorului - cealaltă persoană sub un alt pretext observă unde sunt banii, observă unde este poşeta şi pleacă, la final, cu sume de bani sau bijuterii.Un alt mod de pătrundere în locuinţă este cel folosit prin colectarea de deşeuri, fie maculatură, sticle sau borcane.
Metoda „falsul angajat“
Este o metodă aplicată de escroci tot prin câştigarea încrederii. Astfel, hoţul se prezintă fie ca fiind de la primărie sub pretextul acordării unor ajutoare pensionarilor, fie ca fiind de la Distrigaz, de la Renel şi au venit cu controlul. Acţionează în grupuri de două-trei persoane, bărbaţi, femei sau în tandemuri. Strategia este aceeaşi: se împrieteneşte cu victima şi pătrunde, sub diverse pretexte- cerând un pahar cu apă, vrând să verifice ceva la lumină sau la gaze- până află informaţiile de care are nevoie. Ulterior, împreună cu ceilalţi membri dau lovitura de graţie.
Metoda „escrocii cu deratizarea“
Reprezintă un alt mod de operare foarte simplu prin care hoţii pot pătrunde în locuinţa victimelor, cei mai vizaţi fiind tot bătrânii, aceştia fiind mai uşor de înduplecat. Aşadar, escrocii se prezintă la uşă şi folosind pretextul că lucrează la o societate de efectuare a dezinsecţiilor sau că vor să să le prezinte o soluţie salvatoare împotriva gândacilor pătrund în locuinţă. Când omol scoate banii sau talonul de pensie- escrocii, pentru mai multă credibilitate, le cer pensionarilor să le arate talonul pentru a le oferi o reducere sau pentru a primi produl gratis. În realitate, ei vor să observe unde sunt banii şi eventual alte lucruri de valoare. Poliţiştii îi sfătuiesc pe bătrâni şi nu numai să aibă grijă pe cine primesc în casă, iar Asociaţiile de Proprietari au obligaţia de a anunţa atunci când se fac dezinsecţii sau când sunt alte controale în blocuri.
Metoda „Maradonna“
Escrocii se prezintă drept ofiţeri de poliţie şi folosesc mai mulţi complici. Strategia grupărilor care practică această metodă este una foarte bine pusă la punct. Mai exact, complicii autorilor se prezintă victimelor, oferindu-se să le schimbe valuta la un preţ mai bun decât la casele de schimb. Imediat după ce se încheie tranzacţia, apar, pe neaşteptate, aşa-zişii poliţişti care acuză tot păcălitul că a comis o ilegalitate, deoarece valuta poate fi schimbată doar la casele de schimb sau la bănci. Pentru a fi credibili, „poliţiştii“ îşi iau rolul în serios: fac percheziţii corporale şi, chipurile, verifică valuta. În tot acest timp, ei sustrag o parte din ea şi în unele cazuri o înlocuiesc cu bucăţi de ziar trase la serox care imită banii.
Metoda „Accidentul“
În astfel de cazuri, suspecţii utilizează calităţi false (avocat, procuror, poliţist sau medic), solicitând telefonic diferite sume de bani persoanelor pe care le caută telefonic. Banii sunt ceruţi sub pretextul că rude apropiate (fiu, fiică, ginere, cumnat) au fost victimele unor accidente de circulaţie şi că au nevoie de bani pentru intervenţii urgente medicale sau au fost reţinute de poliţie pentru săvârşirea unor astfel de fapte grave (cu victime decedate sau rănite grav). Pentru a părea credibili, escrocii motivează că sumele de bani reprezintă onorariul acestora ori sunt necesare pentru acoperirea pagubelor produse cu ocazia accidentelor de circulaţie.Victimele sunt în general alese din rândul persoanelor vârstnice, vulnerabile, aceştia căzând mai uşor pradă emoţiilor.
Metoda „Premiul“
Strategia este simplă: eşti anunţat prin telefon că ai câştigat o sumă uriaşă de bani, dar că pentru a intra în posesia lor trebuie să plăteşti „taxele şi împozitele câştigului“. Şi, de îndată, ce te-ai conformat şi sub „beţia“ aşa-zisului câştig ai trimis banii ceruţi, escrocii dispar în ceaţă. Poliţiştii susţin că, în astfel de cazuri prejudiciul este foarte greu de recuperat, deoarece de cele mai multe ori escrocii nu au niciun bun trecut pe numele lor.