Ion Țiriac a fost invitat în studioul Smart FM, în emisiunea Marius FM, realizată de Marius Tucă și Marius Manole.
Ion Țiriac e explicat care sunt, din punctul său de vedere, factorii decisivi care au făcut-o pe Simona Halep să nu se impună în a doua finală de Grand Slam pe care a jucat-o la Paris.
___________________________________________
"Vedeți dvs. trebuie să împaci capra cu capra, varza cu varza, să nu le amesteci pentru că sunt direcții ce nu se pot intersecta. Cele românești sunt deoparte și îi lăsăm pe ceilalți cu ale lor.
Fenomenul Halep există și este unul care este absolut logic și normal. Figura lui Halep este prezent pe ecranul televizorului probabil de o sută de ori mai mult decât președintele României sau primul-ministru sau oricare alt personaj din această țară.
Asta pentru că în fiecare din cele 52 de săptămâni ale unui an, Halep joacă un turneu sau ar trebui să joace. E normal ca această popularitate pe care Halep o are, fără să o ceară, să producă o identificare a fiecărui român de pe stradă cu acest megastar.
Românul se mulțumește cu mult, mult mai puțin decât Halep, dar speră întotdeauna ca dimineața următoare să se trezească și să spună: "eu sunt cel mai bun!". Treaba aceasta eu am simțit-o pe pielea mea, de trei ori am fost în finala Cupei Davis, știm exact ce s-a întâmplat atunci, identificarea era poate și mai mare. În 1970, când jucam noi finala la București, orașul era ca după război atomic, nu mai era pe stradă niciun câine.
Sportul te învață să le iei și pe cele bune și pe cele rele. Astăzi ești erou, mâine ești diavol. Halep, după părerea mea, a jucat tot turneul fără să fie în formă, cum s-a întâmplat la Madrid.
Are și mult ghinion fata asta... Mă rog, noroc și ghinion nu prea există în sport, dar ca să-ți sucești piciorul într-o finală, după ce câștigi la rând, să ajungi în finală și să ai 5-2... Dacă dvs. vedeți fotografia, vă speriați, eu am zis că doi ani îi ia să se recupereze.
Bun, ai ajuns acolo. Ce faci joci la Roland Garros sau nu? O să încerc să joc Roland Garros, să văd cum îmi e. A jucat Roland Garros în mod decent, dar nu suprem. Iar în sfert de finală a făcut o minune cu acea ucraineană care juca un tenis mult mai bun decât cea pe care a întâlnit-o în finală.
După aceea a intrat în, cum să spun, meciurile-mitralieră - genul de meci practicat de Serena Williams, Kvitova și această tânără, despre care nimeni habar nu are de unde vine, ce face, cum este șamd. Care n-a câștigat un turneu în viața ei, dar lovește mingea ca din pom și dacă e înăuntru, la revedere, ești la cinci metri de minge.
Una peste alta, Simona Halep a făcut cadou această finală. Dacă cealaltă finală pe care a jucat-o la Roland Garros acolo, după părerea mea i-a fost luată, să nu spun furată. Pentru că dacă în setul trei, cu Șarapova, acum doi ani de zile, mingea aceea rămânea cum a decis arbitrul de linie... Eram acolo, la zece metri de minge, arbitrul de scaun o căuta undeva la un metru distanță, a schimbat decizia șamd. Nu ne-a furat nimic, se întâmplă, ăsta-i sportul!
Dar fata asta, jucând oarecum modest a ajuns în finală și era un lucru enorm, și pentru ea. și pentru toată lumea, să apere această șansă - să pună steagul românesc, că de-aia stau și eu acolo să mă mândresc, în prima poziție, nu în a doua, la Roland Garros pentru un an...
Revenind, a venit în finală, a câștigat un set modest, cealaltă în cinci minute îi intra tot și rupea, ori dacă nu, era bâtă și dădea numai prin garduri.
Tipic unei fete tinere, care n-a mai fost în viața ei într-o finală, și nici n-a visat să ajungă acolo. Halep a avut meciul în mână, nu mai discutăm de treaba asta, 3-0, patru mingi de 4-0 șamd. Halep e româncă, ca orice latin e mult mai emotivă, uneori o arată, alteori, nu.
Sunt foarte mulți factori care au contribuit la faptul că nu a câștigat, nu că a pierdut această finala. Ea a ajuns într-o finală de Grand Slam, e numărul doi mondial și probabil că va ajunge numărul unu fără să vrea, cu toate că are de apărat multe puncte.
Uitându-te înainte, ai un megastar cu care românul se identifică și atunci, poate nu atât din răutate, ci din frustrare. Ah, că sunt și colegi de-ai dvs. care ar trebui să se ducă în altă parte, să se verifice la cap, pentru că nu poți chiar în halul ăsta să distorsioneze realitatea.
Sportivul trebuie să fie obișnuit să fie criticat. Eu am un prieten pe care l-am pus totdeauna pe un piedestal, se numește Beckenbauer. Care spunea, când era antrenorul naționalei Germaniei - "am pierdut eu, sunt un prost, data viitoare nu se va mai întâmpla așa...". El pierdea meciurile, "e vina mea!". Adică, trebuie ca atunci când ajungi în poziția asta, responsabilitatea este cea a unui rege. Când ești regele unei țări, nu fugi! Atunci stai să-ți taie gâtul sau tai tu gâtul cuiva.
Dom'le, eu sunt de 60 de ani în sportul ăsta, eu nu pot să fiu un spectator care să se bucure de un meci de tenis, nu pot. Orice ar fi, nu pot! Trebuie să mă uit la jocul de picioare, la poziția lor, la rachetă, să văd cum lovește și eu pot să-ți spun de opt ori din zece când cel care servește face dublă greșeală, oricare din jucători. Vorbesc singur, nu e o plăcere să stai lângă mine.
Pe urmă se comentează - a avut ghinion. Dacă ea făcea 4-1, că a avut și minge de 4-1 și a dat-o fața aia o dată cu nets, o dată pe linie. Noroc și ghinion nu există în sport, dar ți le faci singur. Însă a pierdut acele două puncte. A ajuns într-o finală, pe care n-a câștigat-o, are 25 de ani, cred că mai are timp șamd. Însă e foarte greu domnule, să te pui în situația ei. E viața ei personală. Sigur că da, ai pretenția și spui, când ia 1,200,000 de dolari, bani care reprezintă leafa unui muncitor din Spania pe 30 de ani, responsabilitățile acelea le are și se achită de ele. Și un pic de caritate și un pic de întâlniri cu copii, din toate punctele de vedere o face.
Dvs. credeți că ea n-ar fi vrut să câștige? Ar fi dat două degete, dacă nu o mână, pentru treaba asta! Însă, a ajuns a doua oară într-o finală de Grand Slam, a fost și în alte semifinale de Grand Slam...
Nu a câștigat pentru că în acele momente nu a fost destul de profesionistă. Și spune, domnule Țiriac, eu nu pot să fac așa ceva... Nu, domnișoară, dumneata ai 20 de secunde la dispoziție prin regula jocului. Tot sportul este și o problemă de cap, o treabă de posibilități și de cum te comporți. Nu, fato, când ai minge de break, trebuie să-ți lași adversarul să se gândească la faptul că dacă o greșește, s-a dus. Și atunci, folosești cele 20 de secunde, te duci, exact ca Șarapova, în spatele terenului, te gândești acolo, închizi ochii... Orice minge de break pe care o ai, presiunea nu e pe tine, e pe adversar.Sau, când ai minge de game, pe serviciul tău, trebuie să știe adversarul despre ce e vorba. Îți iei prosopul, te ștergi dacă o aruncă de două ori, în 12 secunde, spui scuză-mă, te retragi... Domnule Țiriac, eu nu pot să fac așa ceva, numai Șarapova poate... Atunci, fata tatii, ce vrei să-ți fac eu? Așa rămâi și așa este!
Eu cred că acum, la două săptămâni după ce s-a terminat turneul, cred că s-a trezit fata aia și și-a dat seama cam pe unde e. Ea nu știe ce a fost!"
