Chiar dacă se clamează că modificările Legii Electorale s-ar făcut a veni în sprijinul nostru, continuăm să fim discriminați în mod grosolan:
În timp ce pentru cetățenii din țara norma de reprezentare este de 1 deputat la 70.000 de persoane, pentru diaspora vom avea 1 deputat la 1.400.000 de persoane.
Candidații independenți din diaspora au fost scoși din joc prin creșterea peste noapte de șase ori a numărului de semnături necesare pentru depunerea candidaturilor.
Și in privința cheltuielilor pentru campanie, candidații din diaspora am fost nedreptățiți. AEP, nu ne-a desemnat un Mandatar, pentru că cei care au făcut legea au "uitat" de noi. Astfel, pentru diaspora s-a găsit soluția de compromis ca Mandatarul sa fie cel de la nivel Național al fiecărui partid.
Nici cheltuielile pentru campania celor din diaspora nu au fost reglementate. În timp ce pentru afișele și materialele de propagandă din tară s-au stipulat reguli clare, pentru diaspora nu s-a făcut nici o precizare.
Cu 5 zile înainte de vot, Biroul Electoral Central a primit din partea partidelor lista cu delegații pentru secțiile de vot. Numai că a doua zi, când personalul ambasadelor a început să îi sune pe delegați, am aflat cu stupoare că s-a dat totul peste cap și în încurcăturile create oamenii sunt mutați în alte orașe la sute sau chiar mii de kilometri depărtare. Chiar sunt cazuri, în care delegații au fost mutați din greșeală în secții de vot din alte țări.
„Cerem rezolvarea de urgență acestei situații penibile. Biroul Electoral Central trebuiască respecte listele, exact așa cum le-a primit de la partide.
Solicităm sa trateze cu seriozitate aceste alegeri ca să nu se repete haosul creat in 2014” a declarat Daniel Țecu, președintele fondator FADERE, și candidat la Senat din partea Partidului Mișcarea Populară.