Soția actorului Ioan Gyuri Pascu a apelat, în dimineața zilei de 26 septembrie, de trei ori numărul unic de urgență 112.
Informația vine din partea Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), care a efectuat căutări în baza de date a Centrului Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
"În urma căutărilor efectuate în baza de date a Centrului Unic pentru Apeluri de Urgență 112 București, au fost identificate trei apeluri referitoare la evenimentul descris de dumneavoastră și petrecut în data de 26 septembrie anul curent, la orele 03:23, 04:42 și 04:53", se arată într-un răspuns oficial al STS, potrivit agerpres.ro.
Potrivit sursei citate, persoana care a efectuat primul apel a anunțat o urgență medicală, motiv pentru care acesta a fost transferat Dispeceratului de Urgență al Serviciului de Ambulanță București — Ilfov.
"Apelanta a revenit precizând că, deși la adresă a fost un echipaj de ambulanță, nu știe ce are pacientul, motiv pentru care apelul a fost transferat imediat către același dispecerat. La ultimul apel s-a anunțat că starea pacientului s-a agravat, cazul intrând în zona de competență a ISU — SMURD către care a fost direcționat", au explicat reprezentanții STS.
Colegiul Medicilor din Municipiul București s-a autosesizat în cazul morții lui Ioan Gyuri Pascu, în urma informațiilor aparute în mass-media privind faptul că un echipaj al Serviciului de Ambulanță l-a consultat pe actor și i-a pus diagnosticul de "atac de panică".
"În urma informațiilor apărute în mass-media privind faptul că un echipaj al Serviciului de Ambulanță l-a consultat pe Ioan Gyuri Pascu și i-a pus diagnosticul de 'atac de panică', Colegiul Medicilor din Municipiul București s-a autosesizat. Rezultatele investigației vor fi făcute publice", se arată într-un comunicat al Colegiului Medicilor.
CITIȚI ȘI:
Dosar de moarte suspectă în cazul decesului lui Ioan Gyuri Pascu
Raed Arafat, secretar de stat în ministerul de Interne și fondatorul SMURD, a declarat că primul medic venit pentru intervenţie a decis să nu facă o electrocardiogramă, însă a precizat că oficialii Colegiului Medicilor vor stabili vinovatul.
"Dacă s-a zis atac de panică și că are insomnii, clar că s-a clasificat cod verde. Din acel moment, apelul a mers la Serviciul de Ambulanță, care a trimis un medic de consultații, ceea ce este foarte corect. Medicul respectiv are echipamentele necesare să facă investigațiile și consultațiile de bază. În mașina lui, există inclusiv aparat EKG și oxigen și chiar un defibrilator semiautomat atunci când cazul este greșit clasificat.
Nu a fost cazul pentru că pacientul era conștient, medicul a vorbit, a consultat. Aici deja medicul a luat anumite decizii medicale, decizii care pot fi investigate doar de Colegiul Medicilor. După două ore, s-a sunat din nou pentru o persoană inconștientă. Atunci se intră pe cod roșu, deci intră și SMURD la apel. SMURD a avut două resurse. Prima este mașina de prim ajutor care era cea mai apropiată, cu paramedici și pompieri și care a fost trimisă imediat. Având în vedere modul de alertă și știind că este ceva grav, din start nu s-a așteptat să confirme paramedicii. S-a trimis și mașina de Terapie Intensivă de la SMURD, care se afla la o distanță un pic mai mare. Când a sosit mașina de prin ajutor, a constatat că pacientul este în stop cardiac și din informațiile pe care le dețin a aplicat primul șoc electric cu defibrilatorul și a început resuscitarea. Mașina SMURD a ajuns acolo până în 10 minute. Din păcate, cordul nu a răspuns. Cred că orice situație de acest gen trebuie analizată în liniște, fără un linșaj asupra sistemului. Aici, sistemul a funcționat. Vorbim de o singură variabilă și vorbesc despre deciziile medicului din prima mașină, dacă au fost sau nu corecte. Și aici nu se poate pronunța decât Colegiul Medicilor. Nici eu nu am dreptul să mă pronunț oficial. Faptul că medicul a decis să nu facă EKG-ul, e total răspunderea lui. Eu, la un pacient diabetic cu anumite probleme aș face un EKG pentru că pacientul cu diabet, de multe ori, manifestă infarctul miocardic altfel decât un pacient obișnuit. Adică s-ar putea să nu aibă dureri. Dar eu nu condamn medicul, trebuie să așteptăm analiza Colegiului, rezultatul autopsiei, toxicologiei...Orice atac, înaintea acestor concluzii, nu are sens!", a mai spus medicul Raed Arafat.