Stațiile ITP, obligate să-și înregistreze video activitatea

14 Mai 2018
Stațiile ITP, obligate să-și înregistreze video activitatea

Activităţile de inspecţie tehnică periodică (ITP) vor trebui să fie înregistrate prin intermediul unui sistem video începând cu 20 mai 2018, potrivit unor prevederi aplicabile de la data respectivă.

Termenul inițial ar fi trebuit să fie 1 ianuarie 2017, dar autorităţile au decis să îl amâne cu mai bine de un an, pentru a da posibilitatea tuturor firmelor din domeniu să se conformeze noilor cerinţe, potrivit avocatnet.ro.

Înregistrare trebuie păstrată şi pusă la dispoziţia Registrului Auto Român (RAR). 

Pe de altă parte, Ministerul de Interne a postat un avertisment în pagina sa de Facebook în care anunţă şoferii că, începând din 20 mai 2018, se va aplica suspendarea de drept a înmatriculării vehiculului în cazul în care inspecţia tehnică periodică (ITP) este expirată.

Astfel, șoferii care vor circula în continuare cu respectivul automobil vor risca atât o amendă pentru lipsa ITP valabilă, cât și una pentru condusul în timpul suspendării înmatriculării, totalul putând să ajungă la 5.800 de lei, scrie avocatnet.ro.

Ordonanța Guvernului nr. 14/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice a apărut în 2017 în Monitorul Oficial, însă prevederile referitoare la suspendarea înmatriculării se vor aplica efectiv abia de la data de 20 mai 2018.

Ministerul adaugă că puteți verifica în timp real dacă înmatricularea autoturismului dumneavoastră este suspendată sau validă pe site-ul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). 

În momentul de față, conducerea pe drumurile publice a unui automobil care are ITP-ul expirat poate aduce sancționarea cu cel puțin nouă și cel mult 20 de puncte-amendă, adică o amendă între 1.305 și 2.900 de lei, aminteşte avocatnet.ro.

Totuși, ordonanța Executivului prevede și introducerea aceleiași sancțiuni pentru circularea cu mașinile a căror înmatriculare a fost suspendată. Prin urmare, în cazul expirării ITP-ului, un șofer care va folosi în continuare autoturismul va risca nu una, ci două amenzi între 1.305 și 2.900 de lei. Amenda cumulată va fi, practic, de minimum 2.610 și de maximum 5.800 de lei, precizează avocatnet.ro.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră