Inculpații au fost împărțiți în două loturi, de 17 și respectiv 20 de persoane, contestațiile fiind judecate de două complete diferite. Ambele complete au respins ca nefondate contestațiile formulate împotriva arestării preventive dispuse de Tribunalul Argeș, deciziile fiind definitive. Înainte de începerea procesului la Curtea de Apel Piteşti, una dintre femeile cercetate a acuzat stări de rău. Ea a fost scoasă din sala de judecată de către forţele de ordine, care au solicitat ambulanţa.
Toţi cei 37 de arestaţi în cazul de sclavie de la Berevoeşti au contestat măsura arestului preventiv, cererea pentru 17 dintre ei judecându-se marţi la Curtea de Apel Piteşti. Cele 17 persoane încătuşate au fost aduse marţi dimineaţa la Curtea de Apel Piteşti, acestea refuzând să răspundă la întrebările jurnaliştilor.
CITIŢI ŞI: Sclavii de la Berevoeşti, un caz de schizofrenie colectivă
38 de suspecţi urmăriţi penal pentru infracţiuni de trafic de persoane şi trarfic de minori
Procurorii DIICOT Piteşti au reţinut, în noaptea de miercurti spre joi, 38 de suspecţi urmăriţi penal pentru infracţiuni de trafic de persoane şi trafic de minori în dosarul în care miercuri au fost făcute 40 de percheziţii în comuna argeşeană Berevoeşti, au declarat pentru News.ro surse judiciare. Reamintim că 40 de percheziţii domiciliare au avut loc pe raza localităţii argeşene Berevoeşti, unde anchetatorii bănuiesc că, din 2008 şi până în prezent, s-au constituit mai multe grupuri infracţionale care au recrutat 40 de persoane minore şi majore, prin constrângere, inducere în eroare, răpire sau profitând de starea de vulnerabilitate în care se aflau acestea (persoane minore, persoane cu dizabilităţi fizice sau psihice, cu situaţii materiale precare), în scopul exploatării prin supunerea la executarea de munci şi îndeplinirea de servicii în mod forţat şi prin obligarea la practicarea cerşetoriei, prin procedee care au adus victimele în stare de aservire şi de lipsire de libertate.
"În unele cazuri, victimele era răpite din locuri publice (de lângă biserici, gări şi autogări) sau chiar din propriile locuinţe şi ulterior transportate de către membrii grupurilor infracţionale la domiciliile lor, unde aceştia prin constrângere forţau victimele să efectueze zilnic diverse munci şi activităţi atât în gospodăriile suspecţilor cât şi în proximitatea localităţii, respectiv : să măture în curte, să spele rufe, să îngrijească animale domestice, să taie ilegal arbori din pădurile din apropierea localităţii şi să transporte masa lemnoasă cu ajutorul cailor înapoi în gospodării unde lemnele erau încărcate în autoutilitarele suspecţilor care se deplasau cu acestea în zona de sud a României (în principal în jud. Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj) unde comercializau ilegal cantităţile de lemne sustrase", se arăta într-un comunicat de presă al DIICOT.