Doi cetăţeni germani, soţ şi soţie, care studiau Medicină la Cluj, vor fi expulzaţi din România şi au interdicţie să mai intre pe teritoriul ţării noastre în următorii 10 ani. Măsura a fost luată de Curtea de Apel, la propunerea SRI, care-i acuză pe cei doi de conexiuni cu organizaţia teroristă Stat Islamic. Cei doi sunt acuzaţi de propagandă, îndoctrinare religioasă şi de faptul că au încercat să racoleze adepţi pentru a susţine ideologia jihadistă.
Bărbatul este de orgine siriană şi se află în România din 2014, iar soţia sa l-a urmat în 2016. SRI i-a identificat şi monitorizat de la intrarea în ţara noastră. Cei doi au parcurs un proces rapid de radicalizare şi au aderat la ideologia organizaţiei teroriste ISIS, manifestând o predispoziţie spre violenţă, susţine SRI. Pe parcursul şederii în România, cei doi au prospectat ideea de a călători în Siria, cu scopul de a se alătura Califatului Daesh. Din aceste motive, SRI îi consideră un risc la adresa securităţii noastre naţionale.