Lumeajustitiei.ro face public protocolul de colaborare dintre Serviciul Român de Informații și Direcția Națională Anticorupție, prin care au fost instrumentate, în mod abuziv, dosare de mare corupție din România.
Protocolul, clasificat strict secret nr. 003064 din 4.02.2009, a stat la baza dezvoltării câmpului tactic recunoscut public de generalul SRI Dumitru Dumbravă, care a recunoscut faptul că SRI urmărea anumite dosare penale până la decizia finală a instanțelor.
Documentul publicat de lumeajustitiei.ro reprezintă o adresă strict secretă din 2013, trimisă de SRI conducerii DNA, prin care se transmiteau informații în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea procurorilor DNA. În acest document se precizează clar că această operațiune de colaborare dintre DNA și SRI se efectuează în baza unor articole din “Protocolul de cooperare între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Roman de Informații pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin in domeniul securitatii nationale nr. 003064 din 4.02.2009.
De remarcat faptul că adresa invocă atribuții ce nu revin în mod legal în sarcina celor două instituții, respectiv DNA nu are atribuții de cercetare a faptelor comise împotriva siguranței naționale, iar SRI nu poate avea atribuții informative în cercetarea faptelor de corupție.
De asemenea, în cadrul acestui document, SRI invocă articole secrete din cadrul protocolului de colaborare cu DNA, adresând rugămintea ca "datele prezentate să fie destinate exclusiv informării procurorului de caz, potrivit principiului necesității de a cunoaște, fără a fi introduse în dosarul cauzei",
La data semnării protocolului dintre Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și SRI, conducătorii celor două instituții erau Laura Codruta Kovesi – Procuror General și George Maior - director al SRI și Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI.
Colaborarea între magistrați și serviciile de informatii este interzisă prin Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
“Art. 7 – (1) Judecatorii, procurorii, magistratii-asistenti, personalul de specialitate juridica asimilat acestora si personalul auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si parchetelor nu pot fi lucratori operativi, inclusiv acoperiti, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informatii.
(2) Persoanele prevazute la alin. (1) completeaza, anual, o declaratie autentica, pe propria raspundere potrivit legii penale, din care sa rezulte ca nu sunt lucratori operativi, inclusiv acoperiti, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informatii.
(3) Consiliul Suprem de Aparare a tarii verifica, din oficiu sau la sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii ori a ministrului justitiei, realitatea declaratiilor prevazute la alin. (2)
(4) Incalcarea dispozitiilor alin. (1) conduce la eliberarea din functia detinuta, inclusiv cea de judecator sau procuror.”
În ciuda faptului că procurirul general al României, Augustin Lazăr, a recunoscut existența acestui protocol de colaborare între DNA și SRI în cadrul unei dezbateri a Consiliului Superior al Magistraturii, DNA a dezmințea informațiile apărute în presă - evz.ro și flux24,ro - într-un comunicat remis presei, prin care cerea CSM "să facă verificări pentru a constata în ce măsură această informație afectează independența sistemului judiciar și prestigiul magistraților".
Lumeajustitiei.ro prezintă fragmente din comunicatul DNA.
27 ianuarie 2017
Nr. 106/VIII/3
COMUNICAT DNA
"Cu referire la o serie de informatii vehiculate in spatiul public (informatiile transmise prin intermediul unor articole de presa aparute in perioada 25-27 ianuarie 2017 (in cotidianul „Evenimentul Zilei” - prin intermediul paginii www.evz.ro - si pe pagina de internet www.flux24.ro) prezentate drept dezvaluiri despre “fabricarea ori inscenarea unor dosare penale” ori “urmariri penale la ordine” facute de DNA, la initiativa si/sau cu implicarea unor politicieni si a unor persoane din conducerea Serviciului Roman de Informatii, precum si despre folosirea unor metode care exced cadrului legal, in exercitarea atributiilor de serviciu, de catre procurorul sef al DNA, Biroul de Informare si Relatii Publice este abilitat sa transmita urmatoarele:
Informatiile respective sunt neadevarate, ofensatoare si absurde si au menirea de a discredita activitatea procurorilor DNA, fiind folosite ca o stratagema de catre persoane interesate de a formula aparari in spatiul public si nu in fata unei instante de judecata (...) Informatiile mai sus mentionate sunt in totalitate neadevarate: procurorul sef al DNA nu a participat la videoconferinte organizate de SRI, nici saptamanal, nici ocazional si nu are instalate in birou terminale speciale prin care sa poata comunica instantaneu cu SRI.
Nu exista si nu a existat nici un protocol de colaborare SRI-DNA si nici protocol secret Coldea/Kovesi.
Nu au existat echipe mixte SRI-procurori ori intalniri intre procurori si ofiterii de informatii in case conspirative.
Dosarele penale sunt instrumentate strict prin raportare la Codul penal, Codul de procedura penal si Legea 78/2000 (...)
Nici Codul de Procedura Penala, nici alta lege speciala cu aplicabilitate in urmarirea penala a infractiunilor de coruptie nu prevede implicarea unui serviciu de informatii in modul de obtinere a probelor in dosarul penal. Probele se administreaza de catre procuror si de catre ofiterii de politie judiciara in baza delegarii procurorului. Nici un ofiter de informatii nu participa la audierea de catre procuror sau politist a unui martor sau administrarea unui alt mijloc de proba (…) Prin urmare, a vehicula asemenea informatii neadevarate plaseaza intr-o lumina nefavorabila nu doar procurorii DNA, ci creeaza dubii greu de inlaturat asupra legalitatii si corectitudinii functionarii intregului sistem judiciar.
In paralel, DNA a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii... sa faca verificari pentru a constata in ce masura, prin informatiile transmise, este afectata independenta sistemului judiciar si prestigiul magistratilor.”
___________________________
___________________________
În măsura în care documentul prezentat de Lumeajustitiei.ro este autentic se impune ca acest protocol să fie făcut public și instituțiile abilitate să se sesizeze în legătură cu acțiunea în afara legii a SRI și DNA.