Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat diminică dimineață la Digi24 că și la Spitalul de Urgenta "Sf. Pantelimon" Focsani sunt șanse foarte mari să fie pusă o conducere militară. El a mai spus că managerul spitalului, infectat cu coronavirus, a plecat „cu toată documentația”. Mai mult, cadre medicale infectate au fost lăsate să plece acasă.
„Focșaniul este un punct nevralgic, avem o transmitere comunitară extinsă. Dacă e să ne raportăm la tot orașul, Spitalul Militar are 35 de cadre infectate, două cadre la ISU, un cadru la Jandarmerie, mai multe cadre la Poliție, la nivelul Spitalului Județean managerul este confirmat pozitiv, a și plecat din spital - că a plecat cu toată documentația și ce mai avea prin birou este o problemă”, a spus Nelu Tătaru.
Ministrul a precizat că mâine se va afla la Focșani, unde sunt cazuri de cadre medicale infectate ce au fost trimise acasă.
„Mâine vom fi la Focșani și ne gândim după evaluarea locală la un manager militar, am vorbit și cu domnul ministru al Apărării. Vom duce și la Focșani, cred, o conducere militară”, a subliniat el.
Nelu Tătaru a adăugat că ia în calcul și unele demiteri și sancțiuni: „Voi lua deciziile care se impun”.
„Situația poate fi rezolvată printr-o analiză drastică. (...) În acest moment, la noi în țară, pacienții bolnavi sunt internați în spital, ei trebuie să fie supravegheați, nu-i putem lăsa în comunitate”, a mai spus ministrul Sănătății, la Digi24.
Nelu Tătaru a mai spus că sunt mai multe propuneri luate în calcul de Ministerul Sănătății pentru a fi incluse în următoarele ordonanțe militare, fără să dea însă detalii.