A doua seară a Festivalului, ora 18.30. Pe scenă urcă trei gâgâlici de fete-cucuiete, cu o chitară și o tobiță de mână, proaspetele câștigătoare ale trofeului Florian Pittiș (festivalul pentru copii), pregătite să demonstreze că muzica „serioasă” nu este îndeletnicirea exclusivă a oamenilor mari. Dezinvolte, cu voci lucrate, ireproșabile, interpretează cunoscute piese folk, de la Alifantis până la Moțu Pittiș. Publicul din fața scenei se trezește din somnolența indusă de „mărețul soare”, aplaudă și ovaționează calitatea interpretării, farmecul juvenil, curajul, prospețimea și naturalețea fetelor de la Air Sofa, cum se cheamă grupul
Urmează formația Arthur, în componența căreia sunt doi membri ai fostei trupe Interzis, excelenți instrumentiști, care-și încheie cântarea cu o piesă despre Vama Veche a anilor 2008-2009. Gyuri Pascu, Vlady Cnejevici și Teo Boar („sfânta treime” a folk-rockului din această seară) sunt foarte bine primiți de public, Gyuri având același capital de simpatie din partea publicului, așa cum l-a avut dintotdeauna. Plaja din fața scenei începe să devină neîncăpătoare, spectatorii își unduiesc brațele ridicate în ritmul muzicii, cântând la unison cu Gyuri.
O scurtă pauză pentru schimbarea instrumentelor, pe fundal vocea lui Pittiș, care amintește că nu contează cât de lung ai părul, important e cât și cum gândești, o reclamă ispititoare cu rafinatul Alexandrion și urcă pe scenă Bosquito și trupa sa. Dacă cineva ar fi crezut că, după plecarea și rămânerea o vreme în America, Bosquito va fi un interpret uitat, acompaniat de o „gașcă” axată doar pe muzică latino, s-a înșelat amarnic.
Adevărul este că a înnebunit publicul, mai ales partea femeiască! S-a dansat, s-a cântat, parcă toată Vama Veche a năvălit dintr-o dată pe plaja din fața scenei, iar Bosquito, la rându-i surprins de o reacție atât de bună și o primire atât de caldă, a încheiat mulțumind tuturor celor prezenți, organizatorilor, Mișcării de Rezistență, lui Marius Tucă și festivalului în sine pentru că există și pentru că a fost invitat.
Se lasă seara și Dinu Olărașu, dincolo de orice vamă, dincolo de da sau nu, ne spune la ce oră din noapte poate fi sunat (fără taxă inversă!). Lumea e prietenoasă, i se cântă cântecele, iar Dinu, fericit de moment, aruncă în public ultima sa carte tipărită de poezii. Urmează băieții de la trupa Pistol cu capse iar, mai apoi, cei doi componenți ai îndrăgitei formații Poesis (la fel de armonizați vocal și de fermecători), care răscolesc simțirea celor prezenți cu vechile piese, ce făceau furori în vremea Cenaclului Flacăra.
O surpriză absolut încântătoare a constituit-o formația Farfarello, cu un Mani Neumann dezlănțuit la vioară, fost component al legendarei trupe Phoenix. Urcă pe scenă Emeric Imre & Jimi El Laco cu melodii cunoscute, cu multă chitară clasică, apoi Krypton schimbă registrul muzical, dând de știre că de acum înainte muzica rock va fi la putere pe plajă.
Foarte buni și cei de la The Kryptonite Sparks, însă adevărații „grei” sunt cei de la Pasărea Rock, deja legendarii Țăndărică, Baniciu și Kappl. Diferența este vădită, iar publicul simte și apreciază asta prin urale și aplauze. Cei de la OCS (Omul cu șobolani) încheie apoteotic o seară minunată și un festival care nimeni n-ar mai fi dorit să se termine. Târziu, spre dimineață, plaja se golește, boxele amuțesc, luna guvernează nemărginitele cărări de ape, făcând loc zorilor ce dau să se ivească. Începe o nouă zi. Rămas bun, Vama Veche! Ne vedem la anul!
