Scenariul a prevăzut că astăzi, la ora 8.04, s-a petrecut un cutremur major în Vrancea, cu magnitudinea peste 7, care a afectat oraşele Bucureşti şi Iaşi, declansându-se planul roşu de intervenţie, care presupune ca întreg personalul să se prezinte la unitate.
În cadrul exerciţiului "Seism 2016”, efectivele ISU din judeţele care nu au fost afectate de seism vor pleca spre Bucureşti şi Iaşi, potrivit Ministerului Afacerilor Interne.
Pentru asigurarea intervenţiei în zonele afectate, în sprijinul structurilor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, au fost mobilizate şi efective ale Poliţiei, Jandarmeriei şi ale Inspectoratului General de Aviaţiei al MAI.
De asemenea, a fost alertat Statul Major General al Ministerului Apărării Naţionale pentru oferirea de sprijin în caz de nevoie.
Exerciţiul “Seism 2016” se desfăşoară sub coordonarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) şi are ca scop verificarea capacităţii de reacţie şi de intervenţie a structurilor pentru situaţii de urgenţă, timpul necesar mobilizării unor capabilităţi suplimentare, modul de implementare a procedurilor de coordonare adoptate în acest an, precum şi identificarea şi remedierea eventualelor deficienţe, mai spus reprezentanţii MAI.
Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a spus că la 8.04 a fost alertat IGSU și toate Inspectoratul pentru Situații de Urgență, în toate unitățile de poliție și Jandarmerie a fost ridicat nivelul de alertă la roșu.
Asta înseamnă că tot personalul va fi adus fizic de acasă", a explicat Arafat.
"Armata a fost anunțată pentru a fi pregătită. Aviația este foarte importantă ca să vină în sprijin. MapN ne va spune cu ce poate interveni. Au fost mobilizate echipe care evaluează pagubele", a mai spus Raed Arafat.