La un moment dat, în această dimineață, „prea mic pentru un război atât de mare” numit viață (cum s-a numit unul dintre zecile de filme în care a jucat) a fost chemat cu ordin de lăsare la vatra mereu verde și înflorită a Edenului.
Va ridica din nou din sprâncenele uriașe, va privi cu ochii săi blânzi spre noua scenă a veșniciei și va zâmbi șăgalnic din mustața mereu tunsă „pe oală”, mulțumit că Cel Sfânt L-a chemat acolo unde este locul oamenilor buni, cu suflet cald, care a făcut să râdă și să plângă (prin harul dat de El) atâția alți oameni pe pământul bucuriilor și suferințelor. Asta a fost menirea actorului și asta va fi până-n veacul vecilor.
Albulescu joacă în această seară „ultima noapte a singurătății” în fața Spectatorului Suprem. Cu suflete cernite, cu ochii în lacrimi, să-l aplaudăm, noi cei aflați încă pe trecătorul pământ, pentru unica reprezentație ce va urma. Dumnezeu să te țină veșnic de-a dreapta Sa, maeste! Rămas bun și drum lin spre scena fără întristare și suspin a Raiului!
