Inspectoratul Școlar al Capitalei a decis ca, din cauza condițiilor meteo nefavorabile. școlile din Bucuresti să fie închise luni, 18 ianuarie 2016, informează Realitatea TV.
"În urma discuțiilor cu prefectul municipiului București, am hotărât să suspendăm cursurile pentru mâine", a declarat șeful Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Ionel Florian Lixandru.
Ministrul Educației, Adrian Curaj, a declarat la B1 TV că a contactat toate inspectoratele școlare din țară, în județele Ilfov, Călărași și municipiul București fiind luată decizia ca toate școlile să fie închise.
"Buzău, Galați și Dolj au colegiu la ora 14:00 și vor decide în ce localități urmează să fie închise școlile. Sigur că se va recupera, va fi un moment potrivit în care școlile și inspectoratele vor decide când se va recupera", a declarat Adrian Curaj.
Potrivit metodologiei, inspectoratele școlare pot decide suspendarea pentru anumite niveluri de învățământ, urmând a fi luate măsurile corespunzătoare pentru recuperarea orelor pierdute.