Rex Tillerson, secretarul Departamentului de Stat al SUA, a aterizat în România în seara zilei de miercuri, 15 noiembrie, la ora 20,30. Șeful diplomației americane a sosit la București într-o escală la întoarcerea dintr-o lungă vizită în Asia, urmând a petrece noaptea în România, transmite DCNews.
Urmare a dorinței sale, vizita este una discretă, fără întrevederi cu oficiali români, politicieni sau membri ai instituțiilor statului.
Singura excepție o constituie întrevederea cu ministrul român de Externe, Teodor Meleșcanu.
Rex Tillerson, un lider de top al industriei americane, a fost numit de președintele Trump la conducerea Departamentului de Stat, în februarie 2017. Un ministru extrem de dinamic, Tillerson este puternic angajat în efortul diplomatic american, prin numeroasele sale misiuni externe.
Potrivit informațiilor DCNews, Rex Tillerson va părăsi România în prima parte a zilei de joi.