În seara de marți, 7 noiembrie 2017, Nicolae Medforth-Mills a făcut o tentativă de violare a domiciliului Majestății Sale Regele Mihai I, la reședința din Elveția. Dl Medforth-Mills a forțat ușa casei, implicând în incident șase persoane, dintre care trei colaboratori ai Casei Majestății Sale, transmite biroul de presă al Majestăţii Sale Regele Mihai I, se precizează în comunicatul emis miercuri de biroul de presă al Majestăţii Sale Regele Mihai I.
Dl Medforth-Mills a agresat fizic și verbal trei persoane. Una dintre ele prezintă răni corporale. În final, el a fost împiedicat să forțeze intrarea în casă. Majestatea Sa a făcut clar, de mai multe luni de zile, faptul că refuză să-și vadă nepotul, lucru adus la cunoștință dlui Medforth-Mills în repetate rânduri.
La incident au fost prezente trei infirmiere, venite să trateze pe Majestatea Sa, care nu au putut să-și facă la timp datoria. De asemenea, infirmierele au făcut cunoscut că se tem pentru integritatea lor corporală și că vor lua în discuție la instituția lor dacă vor mai veni sau nu să-l trateze pe Rege.
Incidentul a survenit la doar o oră după ce Regele Mihai primise Sfânta Împărtășanie de la trimisul ÎPS Mitropolitului Iosif.
Potrivit comunicatului, Casa Majestății Sale a înaintat o plângere la poliția elvețiană.
UPDATE
Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I a transmis, joi, declarația Alteței Sale Regale Principesa Elena, mama fostului prinţ Nicolae, referitoare la incidentul de miercuri din Elveţia. Redăm mai jos mesajul integral, aşa cum a fost el postat pe site-ul familiaregala.ro:
"Sunt foarte dezamagită și îngrijorată de faptele fiului meu, Nicolae. Prin comportamentul său din zilele trecute, Nicolae a nesocotit intimitatea, suferința și demnitatea tatălui meu, Regele Mihai.
I-am transmis, în trecut, lui Nicolae faptul că Regele nu dorește să îl vadă din cauza comportamentului său lipsit de principii morale. Chiar Regele, primind vestea căsătoriei fiului meu, i-a transmis lui Nicolae, într-o scrisoare privată din 4 august 2017, că este profund întristat că Nicolae nu a făcut nimic pentru a clarifica paternitatea presupusului său copil, o fetiță de aproape doi ani. Aceasta arată o lipsă de responsabilitate inacceptabilă.
La cea mai recentă vizită a mea la Aubonne, în luna august, tatăl meu mi-a confirmat personal decizia sa de a nu-l primi pe Nicolae, lucru cunoscut de fiul meu. Regele Mihai a făcut cunoscut, de câteva ori chiar în scris, că motivul deciziei de a-i retrage lui Nicolae titlul regal este că fiul meu nu are calitățile necesare pentru o poziție în Casa Regală a României.
Faptele lui Nicolae din aceste zile sunt profund greșite, moral si uman. Fiul meu a dat dovadă de dispreț față de România, față de poporul ei și față de principiile Casei Regale. Pentru mine, ca mamă, acest aspect este devastator".