Rapid, exclusă din Liga I!

21 Iul 2016 | scris de Veronica Micu
Rapid, exclusă din Liga I!

Oficialii LPF susțin că numai ''o minune'', respectiv achitarea până diseară a tuturor datoriilor clubului, ar face ca Rapid să poată juca în Liga I.

''Este o decizie pe care o putem anticipa toți. În Adunarea Generală s-a decis cât se poate de clar ce se va întâmpla la data de 21 iulie. Așadar așteptăm finalul acestei zile. Dacă până diseară nu se întâmplă o minune, adică să vină cineva să achite toate datoriile, din păcate Rapid nu va participa la ediția 2016-2017 a Ligii I. Adunarea Generală a oferit trei soluții pentru situații, iar în ultima dintre ele ne aflăm în acest moment. Respectiv Curtea de Apel a amânat cererea de suspendare a hotărârii de faliment a clubului Rapid. În această situație, Adunarea Generală a stabilit atunci printr-o hotărâre ca ACS Poli Timișoara să evolueze în Liga I. FC Rapid azi e în faliment, adică s-a dispus dizolvarea societății și i s-a ridicat dreptul de administrare. Singurele acte pe care le poate semna azi lichidatorul pot fi făcute doar pentru desființarea clubului. Ceea ce înseamnă că Rapid nu poate angaja jucători, antrenori sau face cheltuieli pentru transport sau cazare. Așadar, azi Rapid se află în plină procedură de dizolvare'', a declarat, într-o conferință de presă, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ștefan.

De asemenea, secretarul general al LPF a explicat că există acoperire regulamentară privind excluderea din competiție a clubului Rapid.

''Avem și dispoziție regulamentară care spune ce se întâmplă. În situația în care clubul nu se înscrie este exclus din competiție sau în alte situații similare. Situații similare înseamnă faptul că clubul nu poate participa la competiție. Iar un club care nu poate face acte azi, nu poate participa la competiție, iar regulamentul spune clar că rămâne în Liga I prima echipă retrogradată în sezonul precedent, respectiv ACS Poli Timișoara. O echipă care începe cu—14 puncte penalizare. E o situație neplăcută, ne confruntăm cu ea, dar trebuie să ne-o asumăm'', a mai spus Justin Ștefan.

Curtea de Apel București a amânat pentru 24 august cererea de suspendare a executării silite în cazul falimentului clubului Rapid. Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal stabilise data de 21 iulie ca termen limită pentru acceptarea sau nu a echipei giuleștene în ediția 2016 — 2017 a Ligii I, în funcție de suspendarea executării hotărârii de faliment.

Antrenorul timișorenilor, Ionuț Popa, a confirmat pentru GSP.RO că ACS Poli Timișoara va întâlni pe teren propriu FC Botoșani în prima etapă a Ligii 1, luni de la ora 21:00.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră