Ieri seară, la capătul a 77 de ani de tumultoasă existență, ”cîntic-lu a cucuveauă-liei” prevestea funebru că inima celui ce a dat nume trupei Phoenix și muzicii rock românești avea să bată pentru ultima oară.
Lujerul subțire al unui mugur de fluier s-a ridicat cu jale spre ceruri, dând de veste îngerilor că sufletul liderului foștilor ”sfinți” pământeni (cum s-a numit la început Phoenix-ul) venea să bată la porțile raiului aducând cu el, drept vamă, aproape toate compozițiile muzicale ale celei mai mari formații rock pe care am avut-o vreodată.
Iar noi, cei ce încă am rămas dăruiți prin har, să spunem cu închinăciune, creștinește, Dumnezeu să-l ierte și să-i înlesnească un drum cât mai lin spre înalturi. Rămas bun, Nicu Covaci! Fie să renască....
