Poliţia a scos „la atac“ artileria grea: cu toate RADARELE înainte!

30 Noi 2016 | scris de Mara Răducanu
Poliţia a scos „la atac“ artileria grea: cu toate RADARELE înainte!

 

Sunt peste 250 de evenimente organizate în aer liber, la care sunt aşteptaţi să participe mai bine de un sfert de milion de români, astfel că Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat aproape 25.000 de ofiţeri şi subofiţeri de poliţie, jandarmerie, poliţie de frontieră şi pompieri. Şi în trafic au fost luate măsuri speciale.

„8.400 de poliţişti acţionează cu peste 3.500 de mijloace autospeciale şi peste 400 de aparate radar. Poliţia română acţionează şi cu autospeciale neinscripţionate dotate cu aparate radar. Traficul rutier este monitorizat şi pe calea aerului cu ajutorul colegilor de la IGAV, astfel echipajele de la sol sunt redirecţionate către zonele unde există probleme de fluenţă a traficului,” precizează Georgian Drăgan, purtător de cuvânt al IGPR.

Mobilizare generală de 1 Decembrie 

Dragoş Tudorache, ministrul de Interne, a dispus ca în perioada 30 noiembrie- 4 decembrie, la nivel național să fie mobilizați zilnic peste 23.000 de angajați ai MAI. O atenție deosebită va fi acordată manifestărilor prilejuite de Ziua Națională a României, când vor fi organizate 257 de evenimente publice în 204 localități din țară, la care este preconizată participarea a aproximativ 255.000 de persoane.

Astfel, peste 7.200 de jandarmi vor fi la datorie pentru menținerea ordinii și siguranței publice la manifestările organizate în următoarele zile. Aproximativ 8.400 de polițiști vor acționa în fiecare zi pentru prevenirea și descurajarea faptelor ilegale, dar și pentru asigurarea fluenței traficului rutier atât în localități, cât și pe drumurile care converg către zone turistice, inclusiv către stațiunile montane de pe Valea Prahovei.

MAI recomandă cetățenilor să se informeze cu privire la starea drumurilor și la condițiile meteorologice pentru a evita blocajele în trafic sau accidentele rutiere. Poliția Română va transmite periodic informări utile conducătorilor auto prin intermediul Centrului Infotrafic.Aproximativ 5.000 pompieri vor acorda o atenție sporită zonelor de desfășurare a activităților organizate în spațiul public unde se preconizează prezența unui număr mare de persoane. Efectivele IGSU vor fi pregătite să intervină rapid și în cazul apariției unor situații de urgență cauzate de condițiile meteorologice.

Inspectoratul General de Aviație poate interveni în acest zile cu 5 aeronave SMURD pentru transportul persoanelor cu urgențe medicale. Totodată, 4 elicoptere sunt pregătite să ofere sprijin aerian celorlalte structurile operative ale MAI, inclusiv pentru misiunile de monitorizare și fluidizare a traficului rutier.Având în vedere că în această perioadă, odată cu apropierea Sărbătorilor de iarnă, mulți cetățeni români care lucrează în străinătate se întorc în țară, 2.850 de polițiști de frontieră vor fi prezenți în cele 64 de puncte de trecere a frontierei de stat, pentru efectuarea unui control operativ al documentelor și asigurarea fluenței tranzitului de persoane și autovehicule. Acțiunile desfășurate de structurile MAI vor fi monitorizate și coordonate de către Centrul Național de Conducere Integrată, care funcționează 24 de ore din 24 la nivelul Ministerului Afacerilor Interne.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră