Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunţat luni, după o discuţie cu premierul desemnat, Viorica Dăncilă, şi cu ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, că Declaraţia 600 pentru persoanele fizice autorizate și cei cu venituri din activități independente se amână de la 31 ianuarie 20178 la 1 martie, fiind posibilă chiar eliminarea acesteia.
"Am solicitat pe 31 ianuarie, în prima şedinţă de guvern, să adopte ordonanţă pentru amânarea termenului de depunere până la 1 martie pentru a le da posibilitatea ca în perioada următoare să meargă până la eliminarea declaraţiei 600 cu condiţia să gasească soluţia pentru ca persoanele fizice care trebuiau să plătească aceste contribuţii să ramână asiguraţi în sistemul de asigurări. Şi să găsească o soluţie civilizată pentru a evita disconfortul celor care au fost sau cei care ar trebui să meargă să depună această declaraţie ", a declarat liderul PSD.
Pentru persoanele care au depus deja declaraţia 600, ordonanţa va prevedea măsuri tranzitorii. Dragnea a mai spus că măsura depunerii Declaraţiei 600 "s-a promovat şi s-a comunicat foarte prost". "După ce se instalează Guvernul, să explice în detaliu despre ce e vorba", a mai spus Dragnea.
Declaratia 600 vizează peste 200 de mii de români, medici, pieţari, actori, jurnalişti, producători, avocaţi, notari, mediatori, proprietari de imobile închiriate, etc. "Formularul 600 este o ticăloșie fiscală”, a spus analistul economic Radu Soviani, luni, la emisiunea Previziuni, de la Antena 3, cerând demisia ministrului de Finanţe.
Prin depunerea acestei declaraţii, ANAF urma să-i taxeze pe cei vizaţi raportându-se la veniturile încasate de aceştia anul trecut, chiar dacă în anul în curs nu realizau venituri similare sau unii ramâneau fără job.