Când scăpăm de PLOI?

29 Sep 2015
Când scăpăm de PLOI?
Dacă v-aţi săturat de ploi e bine de aflat că miercuri, vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor, dar se va menţine rece pentru această perioadă a anului. În jumătatea de vest a ţării, cerul va fi parţial noros în prima parte a zilei, apoi se va degaja treptat, în timp ce în restul zonelor înnorările vor fi persistente. Izolat va ploua slab la începutul intervalului în sud-vest şi la munte, iar mai ales noaptea şi în Dobrogea. Vântul va prezenta intensificări temporare în estul şi în sud-estul teritoriului, cu viteze mai mari în sudul Moldovei, Bărăgan şi pe litoral. Temperaturile maxime, în creştere uşoară faţă de intervalul precedent, se vor încadra între 11 şi 18 grade.

În Bucureşti, mâine  vremea va fi în continuare mai rece decât în mod normal pentru această dată, deşi valorile termice diurne vor marca o creştere uşoară faţă de ziua anterioară. Cerul va avea înnorări, iar vântul va sufla moderat ziua şi în general slab, noaptea. Temperatura maximă va fi de 16...17 grade.

Vremea pentru  joi

Joi, vremea se va încălzi uşor, mai ales la valorile diurne, dar va fi răcoroasă pentru începutul lunii octombrie. Cerul va fi variabil, cu înnorări în regiunile extracarpatice, dar numai izolat va ploua slab, mai ales în Dobrogea. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în est şi sud-est şi în general slab în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 20 de grade. Izolat, spre sfârşitul intervalului, în zonele joase va fi ceaţă, iar în depresiuni vor fi condiţii de brumă.  În Bucureşti vremea va fi răcoroasă pentru prima zi a lunii octombrie. Cerul va fi mai mult noros, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade.

Prognoza de vineri 


Vineri, vremea va deveni predominant frumoasă, iar valorile termice, în special cele diurne, vor fi mai ridicate decât în intervalul anterior, astfel încât se vor situa în jurul celor caracteristice acestei perioade. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 22 de grade. Vântul va sufla moderat în estul şi sud-estul teritoriului, precum şi în zonele montane şi în general slab în rest. Îndeosebi spre sfârşitul intervalului, în zonele joase de relief, izolat se va semnala ceaţă. Şi în Bucureşti vreamea va deveni predominant frumoasă, iar valorile termice diurne vor fi mai ridicate decât în intervalul anterior, astfel încât temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade. C.

Dar sâmbătă ce ne rezervă vremea?

Sâmbătă, vremea se va menţine predominant frumoasă, iar procesul de încălzire va continua, astfel încât valorile termice se vor situa uşor peste cele normale pentru această dată. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 25 de grade, iar cele minime între 6 şi 16 grade.  Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief, pe spaţii restrânse se va forma ceaţa. Vremea va fi frumoasă şi caldă în prima parte a intervalului, apoi va intra treptat într-un proces de răcire, în special în regiunile vestice, nordice şi centrale. Probabilitatea de ploaie va fi în creştere.
 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră