Nepotul Regelui Mihai I al României, Prințul Nicolae, și soția sa, Alina-Maria, anunță nașterea celui de-al doilea moștenitor. Este vorba despre un băiețel, care îi va purta numele străbunicului său, Mihai.
„Am o plăcere deosebită să vă anunț nașterea fiului nostru, Mihai!”, a anunțat Nicolae al României.
Nicolae al României a anunțat că fiul și soția sa sunt perfect sănătoși.
Nicolae al României a devenit tată pentru a treia oară. Cu soția sa, nepotul regretatului Rege Mihai mai are o fetiță. De asemenea, fostul Principe mai are o fiică dintr-o relație anterioară.
„Cu recunoștință profundă pentru darul Proniei Divine și cu o nemărginită bucurie, vă împărtășesc vestea nașterii fiului meu Mihai pe 15 aprilie 2022 la ora 02:05. Strănepotul Regelui Mihai a venit pe lume la Spitalul Polizu din București. Soția mea Alina-Maria și fiul nostru sunt în stare de sănătate perfectă”, se arată în postarea din pagina de Facebook a Prințului.