Fostul premier urma să ia cursa de la ora 00:05 spre București, alături de alte câteva zeci de români.
Maşina sa a fost însă întoarsă din drum de autorităţile turce.
"Eu am fost mai norocos decât alţi români în sensul în care eram în maşină aproape de intrarea la aeroport. Ne-au întors din drum şi am plecat, însă ar trebui să ştiţi că o cursă de la ora 21:54 de la Bucureşti a aterizat acum şi probabil că românii sunt blocaţi acolo.
Sper să fie bine şi cu siguranţă foarte mulţi care erau cu mine la ora 12 noaptea şi care au ajuns mai din timp, nu în ultimul moment, probabil că sunt tot acolo. Sper doar că sunt foarte bine şi mai vreau să ştiţi că la aeroport, şi la toate aeroporturile din Istanbul, din Turcia, există un control suplimentar. Nu poţi să intri în aeroport înainte de a face controlul. Nu vreau să mă gândesc dacă acest atentat era la un aeroport european. Probabil că erau sute de victime, însă teroriştii au fost depistaţi la acest prim control şi, din păcate, au fost victime, dar cu siguranţă mult mai puţine decât ar fi fost altfel", a declarat Ponta, la Digi 24.
El a precizat că Turcia are cele mai avansate măsuri de siguranţă.
"Nu poţi să intri nici măcar să aştepţi pe cineva la aeroport fără să treci printr-un control, acela pe care îl ştim toţi atunci când te urci în avion. La fel, la plecări este un control iniţial de bagaj. (...) Oricum este o tragedie şi sper doar să înţelegem cu toţii că nimic nu e mai important pentru lumea civilizată decât să fie solidară în combaterea terorismului care iată loveşte la Bruxelles, la Istanbul, la Paris, oriunde", a spus fostul premier.
Victor Ponta a postat pe Facebook un mesaj de condoleanţe pentru familiile victimelor care şi-au pierdut viaţa în atentat.
"Condoleanțe celor apropiați de victime. Solidaritate cu poporul turc în lupta cu monștrii teroriști!
Încă un semnal că nimic nu e mai important azi în Europa decât colaborarea pentru combaterea terorismului!", a scris Ponta la scurt timp după producerea atentatelor.â
36 de oameni și-au pierdut viața și peste 140 au fost rănite în urma mai multor explozii ce au avut loc, aseară, pe aeroportul Ataturk din Istanbul.