În acest dosar, Victor Ponta este urmărit penal sub control judiciar pentru folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite și complicitate la spălare de bani.
Fostul premier a venit, în această dimineață, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde se ia în discuţie contestaţia sa privind măsura controlului judiciar, prelungită de procurori, săptămâna trecută, cu încă 60 de zile.
La intrarea în sediul ICCJ, Victor Ponta a spus că nu va face nicio declaraţie.
Procurorii DNA Ploieşti l-au pus sub control judiciar pe Victor Ponta în 6 septembrie, măsură care expira în 4 noiembrie, însă a fost prelungită de anchetatori cu încă 60 de zile, în dosarul în care este acuzat de folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi complicitate la infracţiunea de spălare de bani.
În cadrul măsurii controlului judiciar, Victor Ponta are mai multe obligaţii şi interdicţii. Procurorii au menţinut însă decizia din 10 septembrie a judecătorilor instanţei supreme, care au modificat unele dintre condiţiile controlului judiciar, respectiv ridicarea interdicţiilor de a părăsi ţara şi de face declaraţii în public despre dosarul său.
În 12 octombrie, procurorii DNA Ploieşti au pus sechestru asigurator pe un imobil al lui Victor Ponta.
Şi Sebastian Ghiţă a fost pus sub control judiciar, dar instanţa supremă a anulat măsura preventivă în 13 septembrie. Ulterior, procurorii DNA Ploieşti au pus sechestru până la concurenţa sumei de 220.000 de euro pe averea lui Sebastian Ghiţă.
Potrivit procurorilor, Ponta ar fi beneficiat de 220.000 de euro de la Sebastian Ghiţă pentru a organiza vizita fostului premier britanic Tony Blair în România, iar în schimbul banilor l-ar fi desemnat pe omul de afaceri drept candidat pe listele PSD.
Fostul premier a relatat recent, într-o postare pe Facebook, că inițiativa aducerii fostului prim-ministru britanic la București i-a aparținut Anei Birchall, apoi au fost cooptate două fundații și Ambasada Regatului Unit la București, și că nu a știut cuantumul onorariului și nici nu i-a cerut bani lui Sebastian Ghiță pentru a-l promova candidat.
Acesta susține că nu a cerut niciodată bani de la cineva pentru sine ori pentru PSD ca să-i susțină candidatura.
"NU am cerut NICIODATĂ, nici pentru mine, nici pentru PSD, vreo sumă de bani NICIUNEI persoane pentru a fi candidat! În cei aproape 6 ani cât am fost lider al PSD am semnat liste de candidaturi pentru mii de primari, consilieri locali și județeni; pentru sute de deputați și senatori; pentru zeci de europarlamentari! În România, în care toți oamenii publici se cunosc și vorbesc, nimeni niciodată nu m-a acuzat de așa ceva! Este o acuzație nu doar nedreaptă, ci și defăimătoare la adresa imaginii mele politice — și în dosarul cauzei nu există nicio probă în sensul infracțional de mai sus! — procurorii mai afirmă că, în urma vizitei Dlui Tony Blair din 26 Martie, am "obținut foloase nepatrimoniale constând în imagine". Reamintesc că în Martie 2012 nu era campanie electorală, că eu am candidat în Decembrie într-un colegiu din Județul Gorj, pe care îl câștigasem oricum în anul 2008, și unde PSD a avut mereu un sprijin electoral consistent și că USL se afla în toate sondajele de opinie la o distanță uriașă față de ceilalți competitori politici", scrie Ponta.
Fostul premier s-a referit apoi la acuzația de "complicitate morală la spălarea banilor".
"Suma de 220.000 euro precizată de procurori că ar fi fost donată către diverse persoane juridice din Marea Britanie nu a fost niciodată în posesia mea sau a PSD, nici nu am dispus și nici nu am beneficiat de vreun euro din aceasta. Nu am cunoscut niciodată (până în ziua de 6 Septembrie 2016) cuantumul, nici cine a plătit-o și nici cine a fost beneficiarul ei! În consecință, rezultă foarte clar din toate actele de la dosar că nu pot să fiu complice (nici măcar "moral") la spălarea unor bani de care nu știu, pe care nu i-am deținut niciodată, plătiți de o firmă de care nu am auzit niciodată către societăți și fundații din Marea Britanie pe care nu le cunosc! — nu rezultă din nicio probă depusă la dosar că banii pentru donații provin dintr-o infracțiune și nici că organizatorii sau beneficiarii ar fi avut cunoștință sau suspiciuni rezonabile că ar fi vorba de bani "murdari"; am avut o singură discuție pe tema acelor bani cu Dl Dan Sultănescu, la momentul în care a fost publicat în presă faptul că Fundația sa folosește bani din fonduri europene pentru vizita lui Tony Blair. Dan Sultănescu m-a asigurat că nu au fost nici bani europeni, nici bani publici, ci doar "donații private", ceea ce a și transmis oficial într-o declarație către presă", mai susține Victor Ponta.