Candidații trebuie să se prezinte la sediul unității teritoriale de poliție, începând cu ora 9.00, accesul în sălile de concurs fiind permis până la cel mult ora 09.45. Celor care nu sunt prezenți la ora 09.45 în săli nu li se va mai permite accesul și vor fi declarați “neprezentat”, indiferent dacă se află sau nu incinta instituției unde se susține proba.
Accesul în sala de concurs se face pe baza unui document de identitate valabil, respectiv carte de identitate, permis de conducere sau pașaport. În sală, candidații vor avea asupra lor doar documentul de identitate și pix/stilou de culoare albastră. Nu se permit pixuri sau stilouri ce permit rescrierea.
Nu se admite accesul în sală cu materiale documentare, dicționare, notițe, însemnări sau alte mijloace de calcul ori comunicare. Testul constă în 60 de întrebări, cu trei variante de răspuns din care doar una este corectă. Nota minimă de promovare a testului scris este 7.00 (șapte).Fraudele, precum şi tentativa de săvârşire a acestora se sancţionează prin eliminarea din concurs a candidatului/candidaţilor în cauză.