Vineri, premierul Cioloș și ministrul Sănătății vor fi la Spitalul de Pediatrie din Pitești. În prezent, Corpul de control al Guvernului desfășoară o anchetă în acest spital, a anunțat ministrul Patriciu Achimaș-Cadariu, într-un interviu la Digi24.
De asemenea, în legătură cu comunicarea în cazul copiilor cu sindromul hemolitic uremic, ministrul Sănătății a recunoscut că nu a participat efectiv, dar au făcut-o medicii, însă de acum o va face ori de câte ori este nevoie.
În legătură cu medicii din cadrul Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, care au sosit în țara noastră, ministrul Sănătății a precizat că, probabil, la plecare va fi un raport preliminar și, ulterior, un raport final asupra cauzelor acestui sindrom.
În același interviu, privitor la demisia sa, idee vehiculată în ultimele ore, ministrul Patriciu Achimaș-Cadariu a precizat că, în acest moment, se concentrează pe ceea ce au nevoie medicii și copiii, că a vorbit cu părinții acestora, dar Ministerul Sănătății trebuie să se ocupe de sănătatea a 22 de milioane de români.